vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Reprezentanţii Barourilor de Est din cadrul Federaţiei Barourilor din Europa s-au întrunit la Craiova

Independenţa avocatului şi dezvoltarea profesiei de avocat au fost discutate, la sfârşitul săptămânii trecute, la Craiova, de reprezentanţi ai barourilor din România, dar şi din mai multe ţări europene.
Vineri, Baroul Dolj a organizat şedinţa Comisiei Barourilor de Est a Federaţiei Barourilor din Europa, care a avut loc la sediul Facultăţii de Drept din Craiova şi la care au participat reprezentanţi ai barourilor din Albania, Bulgaria, Germania, Grecia, Luxemburg, Republica Moldova, Polonia, Serbia şi România. Aceasta a fost cea de-a doua şedinţă a Comisiei organizată în România, după cea de la Cluj-Napoca, de anul trecut.
În cadrul şedinţei au fost discutate problemele comune ale avocaţilor din barourile est-europene şi propuneri de acţiune comună prin intermediul Federaţiei Barourilor din Europa, toţi participanţii care au luat cuvântul fiind de acord că, indiferent de ţară şi barou, problemele avocaţilor sunt aceleaşi şi pot fi rezolvate prin întreţinerea bunelor relaţii, prin solidaritate şi prin acţiuni comune.

Ședinţa a fost rezultatul bunelor relaţii de cooperare internaţională pe care Baroul Dolj le are cu Federaţia Barourilor din Europa, pe de o parte şi cu barourile din estul şi sudul Europei, neafilitate la Federaţie, pe de altă parte. La şedinţă au participat decanii şi alţi reprezentanţi ai barourilor Chişinău, Dresda, Luxemburg, Nis, Tirana, Varşovia, Vidin, Salonic şi Zajecar. Din România au participat decanii barourilor Argeş, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Dolj.

În 2015, Adunarea Generală a Federaţiei Barourilor din Europa (FBE), prin vot, a acceptat ca Baroul Cluj sa găzduiască Comisia Barourilor din Est pe o perioadă de doi ani. În afară de Polonia şi România nicio altă ţară din Estul şi Centrul Europei nu mai găzduieşte o astfel de comisie. Preşedinta comisiei, avocata Stanca Gidro, a declarat, la Craiova, că a propus ca la finalul celor doi ani, conducerea să fie preluată de Baroul Dolj.
„Am propus ca la momentul expirării celor doi ani, Baroul Dolj să preia această găzduire şi am primit asigurări că se va întâmpla acest lucru. Am primit asigurări că vor mai fi barouri din România care vor intra în această Federaţie şi Comisie, în mod evident, pentru a intra pe calea pe care noi, Baroul Cluj am deschis-o”, a afirmat Stanca Gidro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ședinţa Comisiei Barourilor de Est a fost urmată, sâmbătă, de conferinţa „Independenţa avocatului”, conferinţă ce a avut loc tot la Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova.

“Este un eveniment important pentru Baroul Dolj, pentru comunitatea juridică din Craiova, pentru că am reuşit, pentru prima oară, să adunăm laolaltă decani din şase ţări dar şi reprezentanţi ai Federaţiei Barourilor Europene. Este o conferinţă, spunem noi, de elită, de calitate, atât prin raportare la numele celor prezenţi, dar şi prin subiectul în discuţie, anume ”independenţa avocatului”. Ne dorim ca prin acest demers să fim o voce. Noi, avocaţii, să fim o voce. Aceasta pentru că avocaţii nu sunt tot timpul iubiţi, în primul rând de autorităţi, pentru că avocaţii sunt formatori de idei, vectori de opinie şi până la urmă reuşesc să susţină anumite valori. Într-o societate democratică, într-un stat de drept, avocatul are un rol esenţial. Acest lucru vrem să-l subliniem. Ceea ce dorim noi să arătăm comunităţii, societăţii civile sau autorităţilor, nu este dorinţa noastră de a ne crea un statut aparte, ci, pur şi simplu, de a-i face conştienţi de rolul avocatului”, a declarat, în deschiderea evenimentului, av. Lucian Săuleanu, decanul Baroului Dolj.

La rândul său, decanul Facultăţii de Drept din Craiova, Sevastian Cercel, a afirmat: „Independenţa avocaţilor nu este doar o problemă a profesiei, ci este o problemă a sistemului, a democraţiei. Ea este indispensabilă pentru garantarea drepturilor de care beneficiarii, dumneavoastră, au întotdeauna nevoie. Fără acces liber la justiţie, fără independenţa avocaţilor, justiţia este doar un vis”.

Politica