joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Arme deţinute nelegal, confiscate de poliţiști

Poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Măldăreşti, cu sprijinul Biroului de Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, au acţionat, vineri, pe linia verificării deţinătorilor de arme şi scoaterii din circuitul civil a armelor deţinute ilegal, pe raza judeţului Vâlcea, prilej cu care l-au depistat pe I.M., de 63 de ani, din comuna Vaideeni, care deţinea la domiciliu, fără drept, o armă neletală de tir sportiv, calibru 5,5 mm pe care nu o depusese în termenul legal la un armurier autorizat, după expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, informează Poliţia Vâlcea.

Bărbatul este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de Codul Penal, iar arma deţinută fără drept a fost confiscată.

Cu o zi înainte, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au constatat 4 infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor și au indisponibilizat 4 arme, 604 de proiectile şi 98 capse cu aer comprimat, aferente acestora.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“La data de 4 mai a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Pietrari, cu sprijinul Biroului de Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, au acţionat pe linia verificării deţinătorilor de arme şi scoaterii din circuitul civil a armelor deţinute ilegal, pe raza judeţului Vâlcea, prilej cu care i-au depistat pe: M.V., de 62 de ani, din comuna Bărbăteşti, care deţinea la domiciliu, fără drept, un pistol, calibru 9 mm şi un cartuş pe care nu le depusese în termenul legal la un armurier autorizat, după expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă şi pe P.V., de 65 de ani, din comuna Stoeneşti, care deţinea la domiciliu, fără drept, un pistol, calibru 4,5 mm şi 604 proiectile, pe care nu le depusese în termenul legal la un armurier autorizat după expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.
De asemenea, în cadrul unei acţiuni similare, poliţişti din cadrul Poliţiei Bălceşti şi Secţiei 11 Poliţie Rurală Zătreni, i-au depistat pe: P.I., de 68 de ani, din comuna Nenciuleşti, care deţinea la domiciliu, o armă neletală de tir sportiv, precum şi 89 capse cu aer comprimat, în baza unui permis de armă expirat şi pe care nu le depusese în termenul legal la un armurier autorizat şi pe  B.G., de 71 de ani, din oraşul Bălceşti, care deţinea la domiciliu, o armă neletală de tir sportiv, de calibru 6,35 mm, precum şi 9 capse cu aer comprimat”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Vâlcea.
Faţă de persoanele în cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzute de Codul Penal, iar armele şi muniţia deţinute fără drept, au fost confiscate, mai arată poliţiștii.

 

Politica