vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Oseminte umane găsite pe un teren al Regiei de Administrare a Domeniului Public

Terenul pe care, miercuri, au fost descoperit oseminte umane și resturi de sicrie aparține Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ Craiova și, cel mai probabil, provin de la deshumări.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj au explicat, joi, că în urma primelor cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova a depozitat temporar resturi provenite de la deshumări pe terenul Regiei din Pepiniera Dendrologică, aflat în partea de vest a Parcului Tineretului, din Craiova.

„În jurul orei 16.00, persoane care se aflau în zona respectivă, au observat resturi de vegetație forestieră şi pomicolă, rezultată din igienizarea și întreținerea mai multor spații aparținând RADPFL Craiova, precum și bucăţi de scândură veche, coroane uscate şi fragmente de oase. Din primele verificări s-a stabilit că în mod provizoriu și temporar, RAADPFL Craiova a depozitat aceste reziduri până la încheierea licitației pentru contractul de salubrizare a rezidurilor colectate, având în vedere și reorganizarea și suspendarea provizorie a activității Depozitului de colectare a rezidurilor din Craiova. Toate aceste obiecte se aflau într-un stadiu avansat de putrefacţie şi de degradare”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj, într-un comunicat de presă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aceștia au mai arătat că au contactat  reprezentanţii RAADPFL Craiova pentru a pune la dispoziţia organelor de poliţie documentele în baza cărora s-a dispus depozitarea resturilor menţionate în zona respectivă,  continuând cercetările  în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care au ajuns în zona respectivă bucățile de scândură veche și fragementele de oase.

De altfel, o anchetă este în derulare și la nivelul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ Craiova.

„Am fost solicitați de Poliție. Așteptăm o anchetă a Poliției, dar am declanșat și o anchetă internă. Este o depozitare provizorie, dată fiind curățenia de primăvară și problemele cu Eco Sud (n.r. societatea care administrează depozitul de deșeuri al Craiovei), iar acum perfectăm contractul cu Salubritatea. La o primă analiză pe care am efectuat-o miercuri, împreună cu responsabilii de cimitire, se arată foarte clar că astfel de situații nu pot apărea dacă toate procedurile interne sunt îndeplinite. Luăm în calcul o eroare umană în ceea ce privește manipularea osemintelor în momentul mutării acestora. Această situație este inadmisibilă, iar cei care vor fi găsiți răspunzători vor fi sancționați conform legislației în vigoare”, a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, Aurelia Filip, directoare RAADPFL Craiova.

Cel mai probabil, resturile umane provin de la o deshumare, acestea nefiind observate de angajații Regiei atunci când au aruncat resturile de sicrie.

Din toamna anului trecut, între autoritatea locală și administratorul gropii de gunoi a Craiovei există dispute legate de creșterea tarifului pentru depozitarea deșeurilor. Autospecialele societății de Salubritate au fost ținute, în mai multe rânduri, la poarta Eco Sud care a încercat forțarea creșterii tarifului, motivând că are nevoie de fonduri pentru realizarea unei noi celule de depozitare a deșeurilor. Cele două părți nu au ajuns încă la un consens.

Politica