miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Lucian Săuleanu: „Vreau o construcție pe termen lung, bazată pe respect, corectitudine, profesionalism și implicare”

Decanul Baroului Dolj, avocatul Lucian Bernd Săuleanu, şi-a anunţat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, candidatura, ca independent, la funcţia de primar al municipiului Craiova, afirmând că oraşul are resurse şi potenţial pentru dezvoltare, dar că acestea trebuie exploatate.

„Cred în acest proiect, vreau să fiu primar al Craiovei, pentru că eu locuiesc în acest oraş, zi de zi, aici m-am format, cunosc problemele oraşului”, spune avocatul Lucian Bernd Săuleanu, decan al Baroului Dolj şi candidat independent la funcţia de edil-şef al municipiului.

Avocatul Lucian Bernd Săuleanu şi-a anunţat oficial intrarea în cursa pentru funcţia de primar al municipiului Craiova, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Motivația acestui demers este, în primul rând, una personală, anume am conștientizat necesitatea implicării în politică. Locuiesc în acest oraș, îmi desfășor zi de zi activitatea în Craiova, așa încât cunosc problemele cu care ne confruntăm. Cred în acest proiect personal. Nu mă susține niciun partid politic, astfel pot să-mi dedic tot timpul administrării orașului. Cu toate că este unul dintre cele mai importante orașe ale României, Craiova, de ani de zile, se află în umbra altor capitale regionale (Timișoara, Cluj, Iași etc.), deși dispune de toate avantajele unei excelente poziționări geografice, de o forță de muncă bine pregătită, dar și de o populație relativ tânără la care contribuie în mod decisiv faptul că orașul este în același timp și unul dintre principalele centre universitare ale țării. Din nefericire în ultimii ani numărul craiovenilor a scăzut, mulți dintre aceștia au ales să trăiască în alte orașe pentru că acolo au mai multe oportunități profesionale. Această tendință trebuie să înceteze”, a declarat Lucian Săuleanu, candidat independent la funcţia de primar al municipiului Craiova.

Avocatul a precizat că va continua proiectele începute în oraș, că este orientat spre munca în echipă şi promite o administrație orientată către dezvoltare economică și îmbunătățirea calității vieții craiovenilor.

„Atunci când am lansat candidatura în mediul online, am plecat de la premisa că resursele și potențialul orașului sunt neexploatate. De aceea, în această perioadă, o să vă propun un program simplu care pleacă de la această premisă. Nu fac promisiuni, nu promit craiovenilor că în doi-trei ani de zile vor trăi într-un oraș precum Stockholm sau Viena. Ceea ce promit este o administrație orientată către dezvoltare economică, crearea locurilor de muncă și îmbunătățirea calității vieții, confort pentru locuitori. Vreau să ofer o altă viziune privind conducerea acestui oraș. Avem nevoie de o economie locală puternică. Îmi doresc să sprijin mediul de afaceri, să promovez Craiova, în țară și în străinătate, în așa fel încât numărul investițiilor să crească. Vreau o construcție pe termen lung, bazată pe respect, corectitudine, profesionalism și implicare. Cred că primarul trebuie să fie un bun manager și un bun comunicator. El este un dirijor care dă armonie echipei. Prioritățile mele sunt infrastructura, sănătatea, educația și transparența în administrație și în procesul de decizie. Voi continua proiectele începute și îmi voi oferi sprijinul tuturor celor care doresc să lucreze în echipă. Este necesară corelarea proiectelor derulate până acum, cu o viziune pe termen mediu și lung. Avem nevoie de investiții bine asumate și gestionate, care să ducă la creșterea mediului de afaceri și implicit la creșterea numărului locurilor de muncă”, a mai afirmat Săuleanu.

Avocatul Lucian Bernd Săuleanu a mai declarat: „Mă voi concentra pe problemele orașului și voi oferi soluții, nu voi intra într-o dezbatere politică inutilă, axată pe denigrarea adversarilor. În concluzie, îmi asum candidatura și cred în potențialul Craiovei, cu atât mai mult cu cât s-a mai reinventat odată, în jurul anului 1900, sub administrația primarului Nicolae Romanescu”.

Decanul Baroului Dolj a fost vicepreşedinte al PNL Craiova şi a intenţionat să se înscrie în cursa internă a partidului pentru alegerea candidatului la primăria municipiului, însă a demisionat din partid, în urma desemnării senatorului Mario Ovidiu Oprea ca preşedinte al organizaţiei locale a partidului. Mario Ovidiu Oprea a fost anunţat şi candidat al PNL la Primăria Craiova.

„Am făcut politică, dar, din punctul meu de vedere, politicienii craioveni nu au reuşit să se reinventeze, să coaguleze forţe noi, oameni noi, care să vină cu idei noi, pentru că până la urmă politica se face cu oameni din toate structurile, din toate mediile, din toate clasele sociale. Pentru că partidele nu oferă această deschidere, am preferat să fac un pas în lateral, dar în faţă consider eu, anume de a încerca eu prin propriile mele puteri să fac politică aproape de oameni”, a precizat decanul Baroului Dolj.

Până acum, în afară de decanul Baroului Dolj, Lucian Bernd Săuleanu, şi de senatorul PNL, Mario Ovidiu Oprea, şi-a mai anunţat candidatura la Primăria Craiovei, din partea PSD, primarul interimar Mihail Genoiu.

De profesie avocat, Lucian Bernd Săuleanu, în vârstă de 42 ani, este decan al Baroului Dolj, profesor la Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova, dar şi președinte al Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Dolj.

Politica