joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Locuințele ANL din Narciselor, gata în toamnă

Primarul interimar al municipiului Târgu Jiu, Aurel Popescu, a efectuat o vizită, miercuri, pe șantier ANL din zona Narciselor. Acesta a anunțat că este nevoie urgentă de încă 15 municitori, atât calificați, cât și necalificați. Totodată, lucrarea ar urma să fie încheiată până la 1 octombrie.

Astăzi (miercuri – n.r.) am fost pe șantierul ANL din zona Narciselor acolo unde se construiesc două blocuri cu câte 12 garsoniere și opt apartamente. Lucrările se desfășoară într-un ritm susținut, dar constructorul mi-a spus că are nevoie urgentă de încă 15 muncitori. Contractele sunt pe perioadă nedeterminată, atât pentru calificați cât și pentru necalificați, iar salariul ajunge până la 1.800 de lei. Am primit asigurări că aceste blocuri vor fi gata până la 1 octombrie și astfel spre sfârșitul anului să repartizăm și aceste spații locative”, a scris primarul interimar pe Facebook.

Politica