joi, octombrie 3, 2024

Ultima ora

Sport

De doi ani alături de dumneavoastră

„Doi ani cu multe nopți nedormite și stres acumulat peste măsură. Doi ani de când Jurnalul Olteniei a apărut pe piață ca titlu nou și s-a impus la nivel regional devenind lider. Vă mărturisesc că acești doi ani au reprezentat probabil cei mai frumoși ani din viață. Jurnalul Olteniei va continua și se va schimba în mai bine pentru că singurul lucru care ne motivează sunteți dumneavoastră, cititorii noștri. Vă mulțumim!” – Cristian Constantinescu, director general al cotidianului regional Jurnalul Olteniei

Povestea noastră a început pe 3 mai 2015, odată cu celebrarea Zilei Libertăţii Presei. Un raport Freedom House de atunci arăta că mass-media din România este doar parţial liberă, iar noi am vrut să demonstrăm contrariul. Astfel că, în urmă cu doi ani, la fel ca şi anul acesta, pe 3 mai, am muncit ca jurnalişti independenţi pentru acest nou ziar.

Am decis să demarăm acest nou proiect considerând că piaţa mass-media din Oltenia avea nevoie de un produs reprezentativ la nivel regional, un ziar curat, neimplicat în diverse scandaluri. De atunci, păstrându-ne politica editorială, în Jurnalul Olteniei, precum şi pe platforma online adiacentă, am oferit informaţii de interes local, regional, naţional, dar şi internaţional, informaţii corecte şi echidistante. Şi vom continua să facem acest lucru şi în următorii ani.
De anul acesta, trustul de presă care deţine Jurnalul Olteniei şi mai multe site-uri, oferă oltenilor un nou canal de informare. Este vorba despre te
leviziunea RTS, pe care echipa noastră a readus-o în viaţa locuitorilor regiunii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ne aflăm aici datorită dumneavoastră, cititorii, şi acum, şi telespectatorii noştri. Sperăm să rămâneţi alături de noi în continuare şi să ne recomandaţi prietenilor dumneavoastră.

Reprezentanți ai administrației locale și județene, precum și reprezentanți ai mediului politic au dorit să ne transmită un mesaj cu ocazia împlinirii a doi ani de existență a cotidianului „Jurnalul Olteniei”. Redăm în continuare mesajele pentru care le mulțumim.

prioteasaLa împlinirea a doi ani de existență a cotidianului Jurnalul Olteniei îmi face o deosebită plăcere să le urez tuturor celor care îşi duc activitatea în această redacţie multă sănătate, împliniri, echidistanţă şi transparenţă aşa cum au dovedit-o şi până acum şi, bineînţeles să ajungă la un tiraj prin care să-i întreacă pe toţi. Le spun încă de pe acum că beneficiază de toată atenţia noastră şi tot sprijinul pe care legea ni-l permite să îl acordăm. La mulţi ani şi succes!” Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj

genoiu-pt-spital

La aniversarea celor doi ani de existență, vă doresc viaţă cât mai lungă în media locală şi să aveți aceeași menire ca și până acum: transmiterea obiectivă a informațiilor, pentru binele interesului public. Vă mulțumim pentru implicarea în viața cetății și vă dorim să vă păstrați entuziasmul jurnalistic, cu toate aspectele ce implică practicarea echilibrată a acestei meserii! La mulți ani!” – Mihail GENOIU-primar interimar al municipiului Craiova

 

 

purcarescu-prefect-doljMarcaţi un moment foarte important în viaţa dumneavoastră, jurnaliştii cotidianului “Jurnalul Olteniei”: împliniţi doi ani de când ne ţineţi la curent, zi de zi, cu subiecte de real interes pentru comunitate. Şi vă doresc ca aceşti doi ani să reprezinte doar o mică parte dintr-o istorie pe care, cu profesionalismul care vă caracterizează, o veţi scrie în presa doljeană, şi nu numai. Vă mulţumesc pentru faptul că între dumneavoastră şi Instituţia Prefectului Judeţului Dolj a existat întotdeauna o bună colaborare şi îmi exprim convingerea că veţi păstra şi pe viitor acelaşi standard al profesiei de jurnalist. Vă urez viaţă lungă, reportaje nenumărate şi cititori pe măsură. La mulţi ani şi la cât mai multe apariţii!” Dan Narcis Purcărescu, prefectul judeţului Dolj

aladin-georgescu-pres-cjmh

 

Astăzi, la ceas aniversar, urez Jurnalului Olteniei să rămână același cotidian imparțial, independent, corect și bine documentat, să aibă cât mai multe ediții și cititori nenumărați, iar colectivului redacției să aibă parte de inspirație, determinare jurnalistică și viziune pentru a menține Jurnalul pe primul loc la nivel regional. LA MULȚI ANI!” – av. Aladin Georgescu, Președintele Consiliului Județean Mehedinți

 

 

screciu-marius-681x1024

De doi ani, jurnaliştii cotidianului „Jurnalul Olteniei” ţin la curent comunitatea locală cu tot ceea ce se întâmplă important pentru cetăţeni.

Rolul dumneavoastră este de liant, de comunicator între administraţie şi cetăţean, un rol pe care l-aţi îndeplinit cu succes până acum şi sunt sigur că o veţi face în continuare. La mulţi ani, cu multe realizări.”

 Marius Screciu, Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin

 

 

p-5-sus-prefectul-draghiea-nicolae,,Jurnalul Olteniei este un ziar care mi se pare destul de elegant, divers în abordarea tematică, echidistant.

Să dea Dumnezeu să reunească Regiunea Olteniei, să transmită în continuare faptele rele, dar și faptele bune care să ducă în final la prosperitatea oamenilor.

La mulți ani, vă pup pe toți” – Nicolae Drăghiea, prefectul județului Mehedinți


sauleanu„Cu ocazia sărbătoririi a doi ani de existen
ță pe piața media regională, în această zi cu dublă semnificație pentru voi, vă doresc să creșteți și să rămâneți la fel de obiectivi! Ați început în aceeași zi în care se sărbătorește Libertatea Presei, motiv în plus să continuați efortul pentru idealul de presă liberă și să ridicați standardele unei prese echidistantă și independentă. Vă doresc să depășiți barierele regionale și să ajungeți un reper în presa națională! La mulți ani!” – Av. Lucian Bernd Săuleanu, decanul Baroului Dolj

 

mario-oprea-1024x576 urmeze ani mulți de exclusivități, prime pagini de succes și trimiteri către cele mai frumoase reportaje jurnalistice. Vă doresc subiecte nesfârșite, determinarea de a ajunge cât mai aproape de olteni prin vorba blândă și tehnica impecabilă. Să nu uitați ca printre cuvinte să prețuiți umanitatea. La multe apariții!” Senator Mario Ovidiu Oprea, preşedinte PNL Craiova

 

cupa-768x905„Rămâneți ceea ce sunteți, întru mulți ani!

Jurnalul Olteniei a reuşit în doi ani de activitate să îşi câstige, prin profesionalism şi echidistanţă, un loc al său binemeritat în peisajul media local şi regional. Onorarea, zi de zi, a principiilor asumate la început v-au adus dumneavoastră, celor din echipă, respect şi preţuire din partea tuturor.

Vă felicit în numele membrilor şi simpatizanţilor ALDE Dolj pentru că aţi făcut ceea ce aţi promis că faceţi şi pentru că reuşiţi zilnic să aduceţi în vieţile noastre informaţia de care avem nevoie.

Un călduros La Mulţi Ani conducătorilor, jurnaliştilor, personalului tehnic dar şi cititorilor tot mai numeroşi ai publicaţiei Jurnalul Olteniei!” Deputat Ion Cupă, preşedinte ALDE Dolj
mandaEchilibru, profesionalism și onestitate…doar câteva dintre principiile devenite realitate prin eforturile de zi cu zi ale echipei cotidianului regional “Jurnalul Olteniei”.

O mare familie care a demonstrat că poate rămâne integră într-o perioadă în care mass-media reuşeşte cu greu să-şi păstreze independența.

În cei doi ani de existenţă, „Jurnalul Olteniei” a informat prompt şi obiectiv locuitorii regiunii cu privire la deciziile politice și nu numai, decizii care se reflectă direct în viața de zi cu zi a tuturor românilor. Vă doresc să vă menţineţi echilibrul şi în anii ce vor urma. La mulţi ani!” – Senator Claudiu Manda, preşedinte PSD Dolj

Politica