vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Liberal din Consiliul Local Craiova: „Nu permitem la nicio firmă să ne îngrijoreze craiovenii”

Trei dintre cei șase consilierii locali al PNL, Flavius Sirop, Marian Vasile și Doru Câplea, au susținut, miercuri, o conferință de presă pe teme de actualitate. Aceștia au atras atenția Eco Sud, prin intermediul presei, să „termine cu acest balci” privind criza gunoaielor, recunoscând, totodată, că nu le-au făcut o hârtie scrisă reprezentanților Eco Sud pentru a participa la comisiile de specialitate din Consiliul Local. Aceștia au mai vorbit despre ridicările de mașini din municipiu, spunând că nu este corect să înceapă să fie ridicate mașinile fără a fi activă parcarea cu plată prin SMS, dar și despre Zilele Craiovei, care urmează să se desfășoare în campania electorală.

Consilierii locali PNL Flavius Sirop, Marian Vasile și Doru Câplea au susținut, miercuri, cu o zi înainte de ședința de Consiliu Local, o conferință de presă pe teme de actualitate.

Flavius Sirop a atras atenția că cei șase consilieri ai PNL nu vor vota rectificarea bugetară de pe ordinea de zi, deși sunt de acord cu ea, asta pentru că nu au votat nici bugetul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nu vom vota rectificarea bugetară, deși e vorba despre niște sponsorizări cu care suntem de acord”

Vă anunț de pe acum că noi, consilierii PNL, nu vom vota mâine (astăzi – n.r.) rectificarea bugetară pentru că nu am votat nici bugetul în sine, iar rectificarea aceasta, deși e vorba despre niște sponsorizări cu care suntem de acord, ea nu schimbă semnificativ ponderea dintre investiții și cheltuieli. Vă reamintesc că 85% din banii Craiovei se duc la cheltuieli, și doar 15% se duc în investiții. Dacă așa plecăm cu bugetul, știm că anii următori vom culege ce am semănat. Este total neconstructiv”, a spus Sirop.

Acesta a făcut referire, în cadrul conferinței, și la înființarea de noi posturi la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Craiova.

Mă refer la posturile care se pregătesc cel mai probabil pentru clientela politică, la Direcția de Asistență Socială. Eu nu îmi explic cum a funcționat această direcție cu 46 de angajați până acum și, dintr-o dată, este nevoie de 85 doar pentru că ordonanța respectivă care reglementează numărul de funcționari în aparatul administrativ local prevede o excepție, exact pe filiera aceasta de asistență socială. Actuala administrație a găsit această chichiță prin care să-și permită să mai înființeze niște posturi care, probabil, vor fi ocupate prin concursuri de împrejurări și așa mai departe. Cunoaștem metehnele, nu suntem de acord cu ele și de aceea vom vota împotriva acestei organigrame. Se mai înființează și un post de director”, a precizat Sirop.

Întrebat dacă i se pare normal ca la mii de persoane cu handicap din Craiova să existe doar 46 de angajați care să se ocupe de ei, vorbind despre un caz concret, și dacă are o statistică a persoanelor deservite de această direcție, Flavius Sirop a spus că nu are astfel de date.

Acesta a spus, însă, că se știe cum se organizează aceste concursuri. Când i s-a cerut să reclame o astfel de situație, acesta a răspuns, ironic, că „da”.

Și ridicarea de mașini din municipiu, procedură care urmează să fie votată în ședința de astăzi, a fost adusă în discuție. Deși aceasta nu va intra în vigoare imediat, fiind necesară întâi achiziția de autoutilitare pentru a ridica mașinile, Flavius Sirop a spus că nu e normal ca aceasta să intre în vigoare fără ca parcarea cu plată prin SMS în zona centrală să funcționeze.

Noi avem niște amendamente, s-a votat un regulament nou prin care se propunea înființarea de parcări plătite prin SMS și nu s-au înființat până acum. Nu le-am înființat pe acelea plătite, dar ne apucăm să ridicăm mașinile. Hai să terminăm ce am început, să ne asigurăm întâi că există locuri de parcare”, a mai precizat consilierul PNL.

Flavius Sirop nu a avut doar nemulțumiri, constatând că pe ordinea de zi se află și o propunere mai veche a consilierilor PNL.

Noi am propus să se scoată la vânzare locuințele ANL și iată că după multe luni de gândire și răsucire ne trezim că apare acest punct pe ordinea de zi”, a spus consilierul PNL.

Reprezentanții Eco Sud, chemați prin presă să vină la consilierii locali

Colegul său de partid, Marian Vasile, a vorbit despre un alt subiect de interes pentru municipiu. Deși a spus că felul în care comunică societatea Eco Sud, prin publireportaje și comunicate de presă, nu este unul normal, acesta le-a transmis, tot prin intermediul presei, reprezentanților Eco Sud, să vină la discuții cu Consilierii Locali, pentru a vedea dacă majorarea tarifului la gunoi este una oportună.

Craiovenii sunt oarecum îngrijorați, iar acest lucru se datorează dialogului pe care firma Eco Sud, cea care este administratorul depozitului de deșeuri, înțelege să îl facă în spațiul public. În fiecare zi se citește în presă că noi, Consiliul Local, am avea un dialog cu această societate, dar noi am ajuns să fim informați din spațiul public. Facem un apel pe această cale, prin intermediul dumneavoastră, către Eco Sud, să termine cu acest bâlci, pentru că dialogul cu instituția Consiliului Local nu se face prin publireportaje. Nu se face prin comunicate de presă. Dacă dânșii, într-adevăr, vor binele orașului și vor binele craiovenilor, pentru că, repet, nu permitem la nicio firmă și nimănui să ne îngrijoreze craiovenii, facem apel pe această cale către societatea Eco Sud să vină la discuții cu Consiliul Local, unde îi așteptăm cu drag, în cadrul ședințelor comisiilor de specialitate. Acolo, dânșii își pot expune punctul de vedere, acolo avem și aparatul administrativ și acolo vom decide noi legalitatea, oportunitatea solicitărilor dânșilor”, a spus Marian Vasile. Acesta a spus că această criză se datorează consilierilor PSD și ALDE, care dețin majoritatea în Consiliul Local.

Fac apel să fie mai bărbați și mai responsabili și inclusiv în zilele următoare să luăm împreună o decizie”, le-a transmis Vasile consilierilor majoritari, 21 la număr.

Garantat PNL: „Nu vom ajunge la o criză a gunoiului în orașul nostru”

Acesta a liniștit craiovenii, spunându-le că cei șase consilieri PNL vor avea grijă să nu se ajungă la o criză a deșeurilor în municipiu.

Le transmitem craiovenilor să stea liniștiți, pentru că în cel mai scurt timp se va rezolva, să nu se impacienteze, pentru că nu vom ajunge la o criză a gunoiului în orașul nostru și asta putem să o garantăm noi, consilierii PNL”. Întrebați dacă s-au adresat în scris societății Eco Sud sau dacă și-au arătat disponibilitatea de a merge în persoană la depozitul de deșeuri, aceștia au spus că nu. „De ce să mergem 27 de oameni acolo când pot veni doi reprezentanți ai Eco Sud la noi?”.

Nu în ultimul rând, consilierul local Doru Câplea a spus că este imoral ca politicienii să se folosească de Zilele Craiovei în campania electorală. Zilele Craiovei ar urma să se desfășoare în perioada 2-4 iunie, în aceeași perioadă ca în ultimii ani, campania electorală începând pe 27 mai. Mai mult, acesta a spus că trebuie să se încheie presiunea asupra angajaților din regiile subordonate municipalității de a merge la diverse mitinguri și să se încheie persecuția lor atunci când dau like-uri pe Facebook persoanelor sau instituțiilor care nu sunt agreate de aparatul de partid. Nici în aceste situații nu au fost date exemple concrete de presiuni asupra angajaților de regii în cazurile amintite.

Politica