joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

U Cluj a adus vacanța timpurie pentru baschetbaliștii craioveni

Nicio șansă nu a avut SCM U Craiova în fața formației ardelene, în cadrul sferturilor de finală ale campionatului. După ce a defilat pe teren propriu, impunându-se categoric în ambele meciuri, cu 100-74 și 104-78, U Cluj a predat o lecție de baschet echipei craiovene și în singurul joc care s-a mai disputat în Bănie, marți după-amiază, în Sala Polivalentă. Ardelenii au obținut cea de-a treia victorie de aceeași manieră, chiar mai convingător decât au făcut-o “acasă”, câștigând la 36 de puncte diferență în fața craiovenilor. Cu scorul de 107-71 (33-17, 28-17, 28-23, 18-14) în favoarea lui U Cluj s-a încheiat meciul de la Craiova, fiind clar că SCM nu a opus mai deloc rezistență împotriva grupării ardelene. Acest eșec a adus automat și eliminarea formației craiovene din play-off, iar odată cu asta băieții antrenați de Vuksanovic au intrat în vacanță de pe acum, încheiând sezonul 2016-2017 în primele opt echipe. Jucătorul lui SCM U Craiova, Cătălin Burlacu a recunoscut la finalul partidei de marți că echipa clujeană a fost prea puternică pentru ei și o vede drept principala candidată la câștigarea campionatului. „Clujul are o echipă net superioară. Probabil va câştiga titlul în acest sezon. Ne-au dominat la toate capitolele şi acest lucru s-a văzut şi în partidele de la Cluj. Ardelenii produc baschet şi te amendează la fiecare greşeală”, a declarat Burlacu. Americanul Travis Bureau regretă că echipa s-a prezentat așa de slab în fața propriilor fani la ultimul meci din acest sezon. „A fost un meci foarte greu, dar nu am reuşit să ne ridicăm la nivelul adversarilor. Îmi pare rău că nu am terminat sezonul cu un meci mai bun în faţa propriilor suporteri, care ne-au încurajat până la final”, a spus Bureau. În cel de-al treilea meci cu U Cluj, formația craioveană a evoluat prin: Taylor (16 p.), Bureau (6 p.), Burlacu (2 p.), Abrams (21  p.), Lee (2 p.), Popa (6 p.), Solopa (9 p.), Gavrilă (4 p.), Corneanu (1 p.), Aktaş (4 p.). Din nefericire, la finalul meciului Mihai Gavrilă s-a accidentat la genunchi și a avut nevoie de îngrijire medicală.

Politica