joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

ALDE Dolj: Craiova trebuie să devină un smart-city

Andra Popescu, vicepreședintă ALDE Dolj: „Oraşul nostru trebuie să folosească tot mai mult tehnologia modernă pentru a creşte calitatea vieţii cetăţenilor săi”

Adoptarea cât mai multor soluţii moderne bazate pe tehnologie avansată în administrarea publică a Craiovei este necesară pentru ca oraşul nostru să devină un „smart-city” şi să fie astfel între câştigătorii competiţiei pentru dezvoltare.

Considerăm că adaptarea oraşului la viitor trebuie să fie o prioritate a viitoarei conduceri a primăriei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Fluidizarea traficului, îmbunătăţirea transportului public, reducerea poluării şi a consumului de energie, îmbunătăţirea relaţiei cetăţenilor cu autorităţile publice, condiţii optimizate în sistemele de locuire, de sănătate şi educaţie sunt beneficii publice şi private care pot fi obţinute prin implementarea unor sisteme informatice performante.

Exemplul unor oraşe ca Oradea sau Cluj-Napoca este foarte bun şi pentru Craiova.

Emiterea certificatelor de urbanism şi prelungirea autorizaţiilor de construire/desfiinţare, alte avize s-ar putea face în format electronic. Taxele de urbanism ar putea fi, de asemenea, achitate online pe site-ul primăriei.

Sesizările cetăţenilor la o diversitate de probleme citadine s-ar putea face online, direct către serviciile de specialitate din cadrul primăriei, servicii care în 48 de ore pot da un răspuns la aceste sesizări.

Pot fi operaţionalizate aplicaţii cu ajutorul cărora cetăţenii Craiovei să ştie în orice moment locurile disponibile din parcările oraşului şi să le achite prin sms sau să îşi programeze servicii în domeniile medicale, frumuseţe, sport şi relaxare.

În cadrul unui proiect de modernizare a marilor bulevarde, am putea folosi stâlpii de iluminat „inteligenţi”. Aceştia vor fi dotaţi cu camere video, hotspot pentru internet wi-fi şi cu senzori de mişcare, intensitatea luminoasă fiind redusă în cazul în care nu trece nimeni prin zonă. Astfel, se va face economie la energia electrică.

Sunt doar câteva idei pe care noi cei din ALDE Dolj am vrea să le vedem transpuse în realitatea oraşului fanion al Olteniei.

Ne exprimăm speranţa că viitoarea competiţie pentru alegerea noului primar al Craiovei va conţine dezbateri pe astfel de teme şi nu va fi o bătălie politică sterilă.

BIROUL DE PRESĂ ALDE DOLJ

Politica