vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Primar din Olt despre reducerea chiriilor ANL: „Aveam deja aproape 30 de unităţi locative din 120, abandonate”

Chiriile datorate de persoanele cu venituri reduse care beneficiază de locuințe ANL vor fi diminuate și vor fi calculate după noi criterii, raportate la venitul realizat pe membru de familie, potrivit unei Ordonanțe adoptate de Guvern, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Actul normativ rezolvă o problemă stringentă pentru beneficiarii ANL din judeţul Olt, zeci dintre ei abandonând unităţile locative după ce, anul trecut, guvernul Cioloş a majorat chiar şi de cinci ori preţul chiriei.

Modificările aduse au scopul să asigure protecția socială persoanelor cu venituri mici, prin limitarea cuantumului chiriei, astfel: maximum 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcţie de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe ţară; maximum 20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe ţară, dar nu depășește 100% salariul minim brut pe țară garantat în plată; maximum 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie depășește 100% din salariul minim brut pe ţară, dar nu mai mult de 5.000 lei.

Reducerea chiriilor pentru persoanele care beneficiază de locuințe ANL are loc în condițiile în care, prin Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern, se diminuează şi următoarele: cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii de la 1,11% din valoarea de înlocuire a construcţiei la maxim 0,8% din valoarea de înlocuire a construcţiei; coeficientul specific rangului localităţii se extinde între 0,6, specific satelor, şi 1, pentru Bucureşti; coeficientul de venit scade la 0,8 pentru chiriaşii al căror venit pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe economie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, prin actul normativ, se ponderează chiriile şi cu un coeficient care ţine cont de anul de recepţie a blocului ANL, care variază între 0,85 pentru imobilele construite până la finalul anului 2004, şi urcă la 1 pentru cele ridicate începând cu 2016.

S-a rezolvat o problemă care luase proporţii”

Primarul oraşului Piatra Olt, Tudor Udrescu, a declarat că actul normativ adoptat de Guvern rezolvă o problemă care luase proporţii, zeci de beneficiari ai locuinţelor ANL renunţând la unităţile locative din cauza chiriilor prohibitive.

S-au redus acceptabil chiriile. S-a rezolvat o problemă care luase proporţii. Noi, la Piatra-Olt, aveam deja aproape 30 de unităţi locative, din 120, deci aproape 25%, neocupate. Le-au abandonat oamenii din cauza chiriei. Acum avem semnale că se vor întoarce, fac din nou cerere. Chiria pentru un apartament ajunsese la 329 lei, pe lună, şi 250 lei, la garsonieră. Crescuseră de patru – cinci ori, în condiţiile în care, înainte, se plăteau 70 de lei pentru un apartament. Aceste unităţi locative au fost construite pentru tineri, dar şi în scop social”, a declarat edilul.

Udrescu a mai reclamat şi faptul că modalitatea de calcul propusă de guvernul Cioloş nu făcea diferenţe între oraşele mari şi localităţile foarte mici şi sărace. „O altă aberaţie la calculul chiriei la ANL- uri era reprezentat de indicele de corecţie pe categorii de localităţi care era foarte apropriat. Bucureşti avea indice unu, iar noi aveam 0,85. Adică, la Bucureşti se plătea undeva la 400 lei, iar noi peste 350 lei”, a mai spus primarul din Piatra Olt.

Politica