joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Podari s-a impus cu CSU II

Trupa lui Victor Naicu a învins după pauză echipa ”satelit” a Craiovei, după un joc spectaculos cu ocazii mari de ambele părți.

 

Intermediara de marți a programat la Podari, primul derbi județean din această săptămână. S-au întâlnit ACS Podari și CSU II Craiova, iar meciul a fost unul jucat pe contre, în care ambele echipe și-au împărțit reprizele. Prima parte a jocului a aparținut gazdelor care au irosit mari șanse de gol prin Cârstea care a țintit transversala dintr-o lovitură liberă, apoi Sârmon a trimis cu capul la rădăcina barei, iar reluarea tot cu capul a lui Orban a fost anulată pe motiv de ofside. Tot Cârstea putea marca în când a scăpat singur cu portarul, dar a fost blocat de Vlad.

După pauză ”satelitul” a ieșit mult mai hotărâtă de le vestiare, iar Buzan cel mai bun jucător al oaspeților a țintit în minutul 48 de la 20 de metri bara din dreapta porții lui Mecea. Elevii lui Naicu au revenit în joc și au și înscris prin Alex Raicea (79), care a scăpat singur cu Vlad și a punctat, după o deschidere excelentă a lui Neacșu. A fost cel de-al treilea gol consecutiv marcat de mijlocașul stânga al Podariului care traversează o formă excelentă. Spre finalul jocului craiovenii au mai trimis odată minge în transversală prin Alex Popescu (80), dar cei care au mai marcat au fost tot gazdele, George Neacșu stabilind scorul final în ultimul minut din cele 4 de prelungire cu un șut de la 14 metri lateral stânga la colțul lung, după ce a fost pus în valoare de o diagonală a lui Claudiu Ștefan.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”Pentru noi este o victorie foarte importantă și cred că o merităm. Am avut și noi o bară, au avut și ei două, cred că a fost un joc plăcut spectatorilor, între două echipe care joacă un fotbal ofensiv. Mă bucur că trecem printr-o perioadă bună. Atuul nostru pentru ultimele trei partide a fost dorința de victorie. Formăm un grup frumos și consider că dăruirea și devotamentul băieților a făcut ca noi să câștigăm punctele din ultimele trei etape “, a declarat Victor Naicu la finele meciului de marți.

Acesta a folosit formula: Mecea – Orban, Dina, Avram, Luică – Stancu, Sârmon (84 Dumangiu) – Preda (86 Cl. Ștefan), Cârstea (76 G. Neacșu), Raicea – Geanimu (59, Fieraru). La CSU II antrenorul Cornel Papură i-a trimis în teren pe: Vlad – Vlădoiu, Hodea, Hreniuc, Borța – Frăsineanu (59 Gunie), Enache, Buzan – Țoiu (73 Trocan), Al. Popescu, Tătulea (84 Ionescu).

În tabăra echipei oaspete la finalul jocului a fost o undă de tristețe transmisă de fundașul dreapta Ștefan Vlădoiu: ”Este o înfrângere dureroasă. Până la meciul acesta am avut trei victorii și două rezultate de egalitate. Am avut mult ghinion, am avut bară la 0-0, iar apoi ei au înscris pe final. Nu cred că nu au fost cu nimic peste noi, am fost echipa care am pasat mai mult, dar am avut neșansă “

 

Liga a 3-a, seria a 3-a, etapa a 21-a

4 aprilie

Atletic Bradu        –        Urban Titu 5-1

CS Mioveni II       –        Concordia II Chiajna               2-1

ACS Șirineasa      –        SCM Pitești          0-1

ACS Podari          –        CSU II Craiova    2-0

Partidele s-au terminat aseară după închiderea ediției FC Voluntari II – FC Aninoasa, Sporting Rosiori – FC FCSB II și ACSO Filiași – FCM Alexandria, iar Flacăra Moreni a stat.

 

Clasament

  1. SCM Pitești 20 16      4        0        52-9  52
  2. Atletic Bradu 20 9        5        6        37-32 32
  3. FC Voluntari II 19 8 7        4        33-25          31
  4. Flacăra Moreni 19 7 7        5        26-17 28
  5. CS Mioveni II 20 8        4        8        27-30 28
  6. FC Aninoasa 19 6        9        4        21-15 27
  7. Concordia II 20 7        5        8        24-29 26
  8. Sporting Roșiori 18 7        4        7        24-26 25
  9. FCM Alexandria 19 6        6        6        20-22 24
  10. ACSO Filiași 18 5        8        5        25-23 23
  11. CSU II Craiova 20 6        5        9        27-30 23
  12. FCSB II 19 6        5        7        27-32 23
  13. ACS Podari 19 5        5        9        22-33 20
  14. ACS Șirineasa 20 5        1        14      17-41 16
  15. Urban Titu 20 2        7        11      24-41 13

 

Etapa viitoare:

7 aprilie, ora 17

CSU II Craiova    –        Urban Titu

Concordia II Chiajna     –        Atletic Bradu

SCM Pitești          –        CS Mioveni II

8 aprilie, ora 17

FC Aninoasa        –        ACS Șirineasa

FCSB II      –        Flacăra Moreni

FCM Alexandria  –        Sporting Roșiori

ACS Podari          –        ACSO Filiași

FC Voluntari II va sta.

Politica