marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Slatina: Grădiniţă nouă şi parc pe două hectare, la fosta Unitate Militară

Primăria Slatina a prevăzut fonduri în bugetul local aferent acestui an pentru realizarea a două studii de fezabilitate pentru două investiţii ce urmează a fi demarate pe terenul fostei Unităţi Militare din Slatina – o grădiniţă şi un parc pe două hectare.

Primarul Slatinei, Emil Moţ, a declarat că şi-ar dori ca noua grădiniţă să fie construită în centrul viitorului parc, copiii putând să se bucure de o oază de verdeaţă. „Vom face, în acest an, un studiu de fezabilitate pentru amenajarea unui parc pe strada Tunari, pe terenul fostei Unităţi Militare. Acolo există un Plan Urbanistic Zonal pe care l-am preluat, unde 2,17 hectare vor deveni spaţiu verde. Aş vrea ca, undeva în luna iunie-iulie, să finalizăm acest studiu de fezabilitate şi să ne apucăm să facem parc, pe această zonă care este prevăzută a fi spaţiu verde. De asemenea, noua grădiniţă, pe care o să o construim acolo, aş vrea să fie tot în parc. Vreau ca la fosta Unitate Militară să creăm o oază verde pentru copii”, a afirmat Moţ.

Edilul a adăugat că toate clădirile fostei unităţi militare vor fi demolate, noua grădiniţă urmând să funcţioneze într-un imobil nou. „Absolut niciuna dintre clădirile existente la unitate nu va mai rămâne. Singură clădire care se prezintă cât de cât bine presupune costuri mai mari aducerea ei la un stadiu de funcţionare a unei grădiniţe, decât să o demolăm şi să facem o construcţie nouă”, a mai declarat Emil Moţ.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Terenul fostei Unităţi Militare din oraş a fost preluat de municipalitate în urma unei hotărâri de guvern din 26 septembrie 2012. În schimbul preluării terenului de la guvern, Consiliul Local va ceda Ministerului Apărării 48 de locuinţe prin programe derulate de ANL sau cu fonduri proprii din bugetul local. Tot prin acest transfer, municipalitatea se obligă să reabiliteze clădirea Cercului Militar, situată pe strada Ionaşcu.

Politica