joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Portugalia a câştigat U20 Rugby Europe Championship de la Bucureşti

 

S-a încheiat competiţia U20 Rugby Europe Championship ediţia 2017, găzduită pe Stadionul Naţional Arcul de Triumf, titlul de campioană a revenit Portugaliei care a învins dramatic Spania în finală. Lusitanii s-au calificat astfel la World Rugby U20 Trophy, eşalonul secund mondial, competiţie care va fi găzduită între 25 august şi 10 septembrie de Uruguay. Rusia s-a ales cu medaliile de bronz, în celelalte jocuri de clasament impunându-se Belgia şi Olanda.

Pentru locurile 7-8 s-au aflat faţă în față Elveţia şi Olanda, echipele care nu câştigaseră niciuna dintre disputele anterioare, victoria revenind Olandei care s-a impus cu rezultatul de 30-0. În prima repriză Litan Klooster a marcat din două lovituri de pedeapsă, respectiv trasformarea eseului semnat de Jesse De Vries, pentru ca după pauză tot olandezii să reuşească alte două încercări prin Koen Bloemen şi Jonas Petrakopoulos.

Finala locurilor 5-6 le-a avut ca protagoniste pe Germania şi Belgia, diavolii negri adjudecându-şi victoria cu rezultatul de 30-14. Prima repriză a fost echilibrată cu câte un eseu marcat de fiecare dintre cele două echipe, Cyril Mansart pentru Belgia, respectiv Franz Muller în contul nemţilor. După reluare se părea că Germania va reveni în joc însă incecrarile marcate de Simon Thibaut, Oscar Michelini şi Benjamin Cocu au decis numele învingătoarei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Finala competiţiei U20 Rugby Europe Championship s-a disputat între Portugalia şi Spania, cu o echipă a lusitanilor caracterizată prin forţă, fantezie şi disciplină şi una a leilor iberici, extrem de tehnică, dar care a suferit la finalizare irosind o mulţime de oportunităţi pentru a trece de apărarea exactă a adversarilor.

Încă din primul minut, Portugalia a deschis scorul prin Jose Cabral, unul dintre cei mai valoroşi jucători aflaţi la această ediţie a competiţiei, care a marcat un eseu la centru, transformat de uvertura Jorge Abecassis. În replică spaniolii au irosit o lovitură de pedeapsă prin Alexis Brun, iar apoi o alta, ratată de Inaki Mateu.

Repriză secundă a debutat cu o tentativă de ţintă irosită de Jorge Abecassis,  după care a urmat un adevărat asalt al spaniolilor asupra terenului de ţintă advers, inevitabil venind şi eseul care l-a avut ca autor pe Ignacio Herrero, transformat de Inaki Mateu. Ultimele minute au fost de foc şi în cele din urmă lovitura de graţie a dat-o Goncalo Santos, astfel Portugalia s-a impus cu rezultatul de 12-7 şi a cucerit titlul continental rezervat categoriei de vârsta U20.

Stejăreii au ratat medaliile de bronz, fiind învinşi de Rusia

În finală pentru locurile 3-4, cea a medaliilor de bronz din cadrul Campionatului European U20, pe Stadionul Naţional Arcul de Triumf, România a întâlnit Rusia, victoria revenind urşilor cu 33-5, diferenţa de scor fiind stabilită de cele trei eseuri venite în finalul jocului.

Deşi partida a început echilibrat cu acţiuni iniţiate de ambele echipe, Rusia a deschis scorul prin eseul lui Nikita Filipov care a profitat de neatenţia defensivei noastre. Aleksandr Budychenko a transformat  şi ruşii conduceau cu 7-0, moment în care Stejăreii au preluat iniţiativa, remarcându-se acţiunile purtate de Mihai Lamboiu, Cristi Chirica şi Iulian Hartig, fără finalizare însă pe tabela de marcaj.

p-13-jos

Până la pauză tot ruşii au marcat un nou eseu, avându-l ca autor pe Ruslan Bazhenov, încercare rămasă netransformată, scorul de 12-0 fiind cel al primelor 40 de minute, la o ultimă acţiune aripa Viktor Kozlovkyi dând din nou emoţii defensivei noastre.

După reluare am avut iniţiativa însă acţiunile lui Cosmin Iliuță, Marius Simionescu şi Cristi Chirica au fost blocate de defensivă adversă.Singurul eseu al Stejăreilor avea să vină ceva mai târziu, autor Silviu Grădinaru, după care însă Rusia a trecut la cârma jocului şi până la ultimul fluier al arbitrului, Rusalan Bazhenov a marcat încă două eseuri, trecându-şi în cont hat-trick-ul, o altă reuşită avându-l ca autor pe Yuri Romashev.

Rusia s-a impus cu rezultatul de 33-5 şi a cucerit medaliile de bronz ale Campionatului European U20 ediţia 2017, Stejăreii trebuind să se mulţumească cu poziţia a patra, după ce în anterioarele partide am învins Belgia, iar în semifinale am cedat în fata Portugaliei.

 

sursa: frr.ro

Politica