joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Severin: O tânără a vrut să se arunce de la etaj

O adolescentă din Drobeta Turnu Severin a încercat să își încheie socotelile cu viața. Tânăra a ieșit pe balconul locuinței situată la etajul 1 și a amenințat că se aruncă în gol. A fost observată de un vecin care a alertat salvatorii la numărul unic de urgență 112. La fața locului au ajuns în timp record pompierii și un echipaj de la ambulanță. Minute în șir s-a negociat cu tânăra în încercarea de a o convinge să se îndepărteze de marginea balconului, iar într-un final, fata a fost convinsă să renunțe la gestul său: ,,Detașamentul de pompieri Drobeta Turnu Severin a fost solicitat să intervină în municipiu, pe strada Aleea Mărgăritarului, la o persoană care amenința că se sinucide. La sosirea pompierilor la fața locului am constatat că, persoana în vârstă de 17 ani, amenința că se aruncă de la etajul 1. Am vorbit cu ea, s-a calmat și a fost îndepărtată în siguranță de la geam și predată serviciului de ambulanță” ,a precizat căpitanul Flavius Iscru de la ISU Drobeta. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, tânăra este cunoscută ca având afecțiuni psihice, iar în urma gestului de a-și pune capăt zilelor ea a fost din nou internată la secția de psihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență.

Politica