vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Venituri mai mari pentru mineri. Cresc primele și tichetele de masă de la 1 aprilie

Veste bună pentru cei peste 14 mii de angajați ai Complexului Energetic Oltenia! În dimineața de luni, a fost semnat un act adițional la Contractul Colectiv de Muncă. Documentul a fost depus la Inspectoratul Teritorial de Muncă și este valabil un an. Noua înțelegere prevede venituri mai mari pentru mineri și energeticieni, însă de o creștere a salariilor se poate vorbi abia anul viitor. Președintele Directoratului CE Oltenia, Sorin Boza, a explicat că au fost negocieri dure, însă o creștere a salariilor nu s-a putut materializa.

Mai sunt aspecte de pus la punct. La nivelul companiei, se dorește crearea unei noi grile de salarizare. Aceasta va fi gata în patru luni. O comisie mixtă va analiza această situație pentru a fi, astfel, eliminate discriminările salariale. Reprezentanții salariaților s-au declarat mulțumiți de cum au decurs negocierile din acest an.

Prin noul act adițional, minerii și energeticienii se vor bucura, în continuare, în mare parte, de drepturile prevăzute de vechiul Contract Colectiv de Muncă. Vor crește primele. Spre exemplu, angajații vor beneficia de prime în valoare de 1.000 de lei de Paști și de Ziua Meseriei, respectiv de un bonus de 950 de lei de Crăciun. De asemenea, de la 1 aprilie, valoarea unui tichet de masă crește la 15 lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sursa: radiotargujiu.ro

Politica