miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Primarul interimar din Târgu Jiu, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor

Primarul interimar al municipiului Târgu Jiu, Aurel Popescu a participat, luni, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România. Aurel Popescu este președintele AMR Sud-Vest Oltenia și membru în Comitetul Director.
Pe agenda dezbaterilor s-au aflat Codul Administrativ, Statutul Funcţionarului Public, Legea Finanţelor Publice, Legea Salarizării, programele operaţionale cu finanţare europeană, precum și alte teme de interes pentru autorităţile locale.

„Am participat astăzi la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România, eveniment desfășurat la București, alături de președintele Comisiei pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului din Senat, Florin Cârciumaru. Salut propunerea premierului Sorin Grindeanu care susține desfășurarea unor întâlniri regionale a autorităților pentru dezvoltarea proiectelor de dezvoltare locală. Guvernul României și-a arătat deschiderea pentru susținerea proiectelor noastre”, a scris primarul interimar al municipiului Târgu Jiu, Aurel Popescu.

La şedinţă au participat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, prim-ministrul României, Sorin Grindeanu, viceprim-ministrul și ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), Sevil Shhaideh, viceprim-ministrul și ministrul Mediului, Daniel Constantin, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, miniștri, reprezentanţi ai Parlamentului României şi ai partenerilor AMR.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica