marți, aprilie 16, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Voleibaliştii n-au voie să piardă la Bacău

Jucătorii lui Dan Pascu au făcut un meci bun în ultima etapă impunându-se în faţa Arcadei Galaţi cu 3-0, victorie ce a distanţat-o pe Craiova la trei puncte de formaţia gălăţeană şi a urcat-o pe locul trei, astfel este foarte aproape de primele două clasate, la două lungimi de liderul Steaua Bucureşti şi un singur punct de ocupanta locului secund Volei Municipal Zalău. Pentru a-şi păstra poziţia solidă pe podium în play-off, SCM U Craiova nu are voie să greşească în cele două partide care mai sunt de jucat în sezonul regulat al Diviziei A1. Craiovenii vor întâlni, astăzi, de Ziua Femeii, Știinţa Bacău în deplasare, de la ora 17.00, în cadrul penultimei etape a sezonului regulat. Echipa olteană nu a avut un meci uşor împotriva băcăuanilor în turul campionatului, când abia s-a impus cu 3-2 în Polivalenta craioveană, dar în acea perioadă elevii lui Pascu treceau printr-o pasă oscilantă, cu rezultate sub aşteptările echipei care în sezonul trecut a cucerit titlul de campioană naţională.

11 victorii consecutive în campionat

Însă începând chiar cu victoria de două puncte obţinută în faţa Știinţei Bacău voleibaliştii din Bănie nu au mai pierdut niciun meci în campionat până la ora actuală, singurele eşecuri suferite fiind în Liga Campionilor şi Cupa Românici, cu Arcada Galaţi. În ultimele 11 partide ale Diviziei A1 formaţia pregătită de Dan Pascu a câştigat fiecare joc, iar în acest an a obţinut aproape toate victoriile cu 3-0, în afară de o deplasare la Caransabeş, în care a bătut cu 3-2. De cealaltă parte, adversara craiovenilor de astăzi este una dintre echipele de mijlocul clasamentului, care încearcă să se păstreze îndeajuns de sus în ierarhie pentru a nu fi ameninţată de retrogradare, dar în acelaşi timp nu are puterea necesară pentru a emite pretenţii la prima jumătate a clasamentului. Știinţa Bacău se află în acest moment pe locul nouă, cu 21 de puncte. În etapa precedentă, a pierdut pe teren propriu împotriva ultimei clasate, VCM LPS Piatra Neamţ, cu 3-2. În altă ordine de idei, tot astăzi va evolua şi echipa de volei feminin a SCM U Craiova în deplasare la Știinţa Bacău, de la ora 13.00. Echipa băcăuană stă mult mai bine în competiţia feminină, ocupând locul patru. Craiovencele, în schimb, sunt lanterna roşie a campionatului încă de la începutul acestui sezon.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Politica