joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Schimbări majore în învăţământ

Reformele din învăţământ continuă să se producă. Actualul ministru al Educaţiei, Pavel Năstase, este de părere că învăţământul preuniversitar are nevoie de o schimbare de amploare.

Ministrul Educaţiei doreşte revizuirea programelor din învăţământ, simplificarea manualelor şcolare, dar şi profesori mai bine pregătiţi. Modificări se vor face şi în ceea ce privesc normele după care profesorii îşi vor desfăşura activitatea la clasă.

Nu putem să ne plângem toată ziua că nu avem educaţie de calitate şi să nu putem să facem ceva. Cred că este la îndemâna noastră. O primă măsură pe care o voi lua este revizuirea în totalitate a programelor şcolare care acum se aplică la clasa a V-a. Plecăm de la programele-cadru, programele şcolare şi manuale, dar într-o abordare simultană pentru întreg sistemul. Astfel încât să putem trage nişte concluzii prin comparaţii cu ceea ce se întâmplă în alte ţări considerate performante astăzi, cum ar fi Finlanda, Japonia. Avem multiple surse de inspiraţie şi avem resurse cu care să punem în funcţie un asemenea proiect, astfel încât, în maxim un an de zile, să vorbim de aceste programe şcolare noi, de la clasa I la a XII-a, dar şi manuale coroborate cu programa”, a precizat Pavel Năstase.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, potrivit ministrului, pentru ca un elev să ajungă la liceu, nu este nevoie de admitere, învăţământul fiind obligatoriu. Nici elevii admişi cu medii sub cinci nu sunt scăpaţi din vedere, demnitarul afirmând că este necesară o evaluare a acestora pentru a le fi descoperite aptitudinile, iar ulterior aceştia să fie îndrumaţi spre învăţământul dual. De asemenea, Pavel Năstase afirmă că admiterea la faculate nu mai este o soluţie, cu excepţia unor domenii.

Legea spune că învăţământul este obligatoriu până în clasa a X-a. Apoi, avem un examen vocaţional care contează 80%, cei de la vocaţional dau anumite probe. Soluţia pentru cei cu medii mai mici ar fi învăţământul profesional dual”, a mai precizat ministrul Educaţiei, Pavel Năstase.

Un nou cod de etică pentru profesori

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei nu au uitat nici de dascăli. Aceştia vor elabora un set de reguli care să le reglementeze conduita morală corespunzătoare.

Este evident că avem nevoie de un set de reguli pe care să le respectăm în învăţământul preuniversitar, însă consider că sunt necesare mai multe etape pe care le-am discutat şi astăzi cu reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor. Este foarte important să vedem ce vrem noi de la şcoală, de la profesori şi la modul în care înţelegem să ne raportăm. Nu doar o chestiune strict formală pe care să o tot modificăm din an în an şi trebuie să stabilim care este setul de valori”, a declarat Gabriel Ispat, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

Gabriel Ispas a afirmat că pentru elaborarea unui Cod de etică al cadrelor didactice este necesară modificarea Legii Educaţiei.

În legislaţie, avem partea disciplinară, versus partea de etică. Pe partea de etică, eu cred că trebuie să intervenim un pic şi în Legea Educaţiei. Trebuie să avem elemente de lege primară în Legea Educaţiei pentru ca, după aceea, aplicarea să fie foarte uşoară şi uniformă în tot sistemul”, a mai spus secretarul de stat.

 

Politica