joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Minifotbal regional la Severin

Adunarea generală a Federației de Minifotbal din România întrunită, zilele trecute, la Codlea, a hotărât organizarea Campionatului Regional Sud-Vest, la Drobeta-Turnu Severin.

Întrunirea care i-a avut printre invitați și pe președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a stabilit calendarul competițional și locațiile unde vor avea loc fazele naționale. Astfel, etapa regională din zona de sud-vest va fi organizat de Club Sportiv Drobeta, în colaborare cu Federaţia de Minifotbal din România, și va aduna la start 20 echipe din judeţele Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara și Sibiu. Ediția precedentă se desfășurase, tot în Oltenia, la Târgu Jiu.

Ne-am depus candidatura să organizăm campionatul regional pentru zona sud-vest și, din fericire, Federația ne-a încredinţat organizarea acestui turneu important. În orașul nostru nu a mai fost niciodată organizat un eveniment de o asemenea amploare. Dă un plus de valoare pentru județ, pentru oraș, iar severinenii vor vedea echipe valoroase din județe cu tradiție în minifotbal. De asemenea, vor avea șansa de a înțelege și mai bine că este un sport foarte atractiv și de ce în alte județe este mai bine dezovoltat. Spre exemplu, în campionatul județean din Timiș sunt înscrise 124 de echipe și, evident, campioana permanent se bate la titlul național. Dorim ca și la Drobeta-Turnu Severin să dezvoltăm minifotbalul, din acest motiv sperăm ca organizarea turneului din vară să trezească interesul cât mai multor iubitori de mișcare”, a declarat Octavian Goga, organizator din partea Federației de Minifotbal din România.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Campionatul județean din Mehedinți are în componență 10 formații, iar campioana va reprezenta județul la Campionatul Regional Sud-Vest. Cel mai puternic turneu oficial de minifotbal organizat vreodată la Drobeta-Turnu Severin se va desfăşura în perioada 30 iunie – 2 iulie.

Nicu LUNGU

Politica