Conecteaza-te cu noi

Dolj

84 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile din România

Publicat

pe

Marţi, 28 februarie, s-au împlinit 84 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile în România, serviciu care s-a aflat permanent în slujba semenilor noştri aflaţi în suferinţă şi ameninţaţi adesea de numărul tot mai mare al dezastrelor naturale. Reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, inspectorul şef al ISU “Oltenia” Dolj, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, primarul interimar al Craiovei, prefectul şi subprefectul judeţului Dolj, cu toţii au luat parte la o adunare solemnă organizată la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” Dolj, dedicată celebrării a 84 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile din România.

Pompierii servesc patria!

Cu această ocazie, Constantin Florea, insp. şef al  ISU  „Oltenia”  Dolj, a făcut un scurt istoric al apariţiei protecţiei civile în ţara noastră.

Protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate în România, în scopul prevenierii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturărilor operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate. În România, protecţia civilă a luat fiinţă la 28 februarie 1933 prin Înaltul Decret Regal nr.  468, prin care se  aproba  „Regulamentul  de Funcţionare  a  Apărării Pasive contra atacurilor aeriene, iar scopul acestuia era acela de a limita efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului. Acest moment este considerat a fi data de naştere a protecţiei civile în România, apărarea pasivă devenind o armă de sine stătătoare. Ca urmare a evenimentelor care au fost an de an, voluntarii şi pompierii, sărbătoresc pe 28 februarie ziua Protecţiei Civile din România”, a declarat Constantin Florea.

În cadrul manifestării au fost acordate distincţii, diplome şi s-au făcut înaintări în grad. Totodată, Nicolae Sorin Răducan, prefectul judeţului Dolj, a dat citire mesajului Ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan:

Astăzi este o zi importantă pentru dumneavoastră, este ziua în care sărbătorim grija pentru viaţa noastră şi a semenilor noştri, este poate singura zi în care conştientizăm că o societate pregătită să facă faţă eventualelor dezastre provocate de natură sau de om, reprezintă un deziderat pentru orice stat modern, iar pentru dumneavoastră o misiune deosebită. Știm că suntem încă departe de a ne declara mulţumiţi de tehnica şi mijloacele pe care le avem la dispoziţie pentru intervenţii complexe. S-au făcut paşi importanţi, dar mai avem un drum lung de parcurs. Sper ca acest drum să-l parcurgem împreună şi prin asta vă asigur că aveţi tot sprijinul meu pentru implementarea proiectelor dumneavoastră care pot aduce plus valoare vieţii”, a transmis ministrul Afacerilor Interne.

În calitate de prefect al judeţului Dolj şi de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, cu ocazia sărbătoririi a 84 de ani de Protecţie Civilă în România, Nicolae Sorin Răducan a declarat: “Doresc să vă adresez felicitări pentru modul în care vă pregătiţi şi acţionaţi pentru a proteja viaţa, sănătatea şi bunurile doljenilor.

Mă refer atât la profesioniştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cât şi la voluntarii de protecţie civilă din comunităţile locale. Curajul, spiritul de sacrificiu şi disciplina cu care voluntarii şi profesioniştii au trasat noi limite între viaţă şi moarte, le-au atras respectul, încrederea şi recunoştinţa cetăţenilor judeţului Dolj. La mulţi ani, dragi salvatori!”, a spus Nicolae Sorin Răducan.

De asemenea, cu prilejul Zilei Protecţiei Civile din România, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a transmis următorul mesaj:

Ziua Protecţiei Civile reprezintă un prilej onorant pentru a celebra o instituţie cu o bogată tradiţie, o instituţie a curajului şi a responsabilităţii, dar şi o misiune nobilă, ce le impune tuturor celor care o îmbrăţişează – dincolo de bună pregătire – vocaţie şi abnegaţie. Dumneavoastră, colectivul de profesionişti veritabili din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Oltenia», sunteţi continuatorii unui parcurs care a început în urmă cu mai bine de opt decenii şi care a stat, încă de la început, sub semnul datoriei faţă de comunitate, faţă de siguranţa semenilor. Doresc să vă asigur de întregul nostru respect pentru rolul extrem de important pe care îl îndepliniţi, atât zi de zi, informând şi pregătind populaţia, cât şi în momentele critice în care sunteţi chemaţi să acţionaţi pentru salvarea vieţilor. Acesta este şi motivul pentru care Consiliul Judeţean Dolj a urmărit în permanenţă să vă fie un partener deschis, iar investiţiile care s-au materializat în ultimii ani, precum şi iniţiativele pentru perioada următoare arată că gestionarea situaţiilor de urgenţă a fost şi rămâne o prioritate. La ceas aniversar, vă rog să primiţi sincerele noastre felicitări şi expresia deplinei aprecieri pentru rezultatele obţinute de-a lungul timpului, repere care ne relevă dimensiunea activităţii remarcabile depuse de o echipă bine sudată, care se bucură de un management cu adevărat performant. Cu ocazia Zilei Protecţiei Civile din România, îmi revine onoarea de a adresa tuturor cadrelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Oltenia» calde urări de sănătate, putere de muncă şi mult succes, pentru a duce la bun sfârşit fiecare misiune încredinţată”, a spus Ion Prioteasa.

Și primarul interimar al Craiovei a avut un mesaj pentru pompieri: “Mereu gata de intervenţie alături de celelalte structuri ale sistemului de apărare, odine publică, siguranţă naţională, specialiştii protecţiei civile au participat cu professionalism şi devotement la misiuni de salvare şi diminuare a pagubelor naturale. Aţi demostrat că ştiţi să vă faceţi meseria în cele mai periculoase condiţii, fie vorba de inundaţii, alunecări de teren, de reparaţii de diguri aflate pe punctual de a se sparge, iar pentru modul în care alegeţi să vă faceţi meseria şi pentru tot ceea ce faceţi în continuare pentru siguranţa noastră, vă mulţumim şi vă urăm la mulţi ani!”

Porţi deschise la ISU “Oltenia”

Tot marţi, în toate unităţile de intervenţie din judeţ s-a organizat şi desfăşurat “Ziua Porţilor Deschise”. Astfel, toţi cei curioşi au putut admira tehnica de intervenţie a pompierilor. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj şi-a deschis  porţile pentru a-i primi  în vizită pe preşcolarii şi elevii de la unităţile de învăţământ din Craiova şi judeţ.  Astfel, cei mici i-au cunoscut pe salvatori, au admirat autospecialele, echipamentele şi mijloacele folosite în diferite situaţii de urgenţă de către pompieri şi au stat de vorbă cu aceştia.

Un plus de siguranţă pentru viaţa noastră

În final, manifestările prilejuite de această zi s-au încheiat cu premierea celor mai bune lucrări participante la concursul de desene şi pictură cu elevii şcolilor generale cu clasele I-VIII şi care a avut tema “Un plus de siguranţă pentru viaţa noastră”. Elevii au primit diplome şi au fost felicitaţi de autorităţi.

© 2021. Toate drepturile rezervate.