Lupte/ Din nou pe podium, în Banat

Date:

Desfășurat la Timișoara, Campionatul Național de Tineret (U23) a adus noi medalii pentru luptătoarele pregătite, la CSM Drobeta, de Marin Dobrescu și Nicoleta Bogasieru

Dacă în urmă cu 2 săptămâni, la Reșița, cucerea aurul la Naționalele de seniori, severineanca de 18 ani Mihaela Bărbulescu (55 kg) a pierdut finala Campionatului Național de Tineret, de la Timișoara. Și colega ei de club Larisa Nițu (70 kg) și-a adjudecat argintul, în timp ce Roxana Dinică (69 kg) a obținut bronzul. În afara podiumului a rămas Denisa Breazu (48 kg), clasată, la fel ca seniori , pe locul al V-lea. “Față de Naționalele de seniori, unde am participat la 52 kg, acum am luptat la o categorie de greutate superioară. Puteam lua și aici aurul, dar departajarea s-a făcut prin decizia arbitrului. Scorul a fost 5-5”, a explicat Bărbulescu. Rezultatele au mulțumit-o pe antrenoarea Nicoleta Bogasieru, care așteaptă medalii și pe plan internațional de la elevele sale. “Am participat cu 4 luptătoare la Naționalele de Tineret de la Timișoara și am obținut 3 medalii. Sunt foarte mulțumită de evoluția fetelor. Sunt sportive de mare valoare. Deși încă n-a împlinit 18 ani, Nițu luase bronzul la seniori, iar acum și-a adjudecat argintul, iar Bărbulescu a ratat de puțin aurul. Am încredere că vor fi pe podium și la Europene. Până atunci, vor urma noi medalii la Naționalele de juniori”, a precizat Bogasieru.

Share post:

Popular

ULTIMA ORĂ
Recente

După zilele caniculare, vremea devine instabilă! Vor fi vijelii și grindină

Vremea va rămâne foarte caldă în următoarele două zile. Codul...

Alexandru Ișfan este încă pe lista CSU! La ce echipă și-ar dori jucătorul să presteze!

După ce au adus numai jucători liberi de contract,...

Pepe Bauza e netransferabil: „Am avut ofertă de 2 milioane și nu l-am dat”

Marele absent al derby-ului FCU - CSU este bijuteria...

Mehedinți. Jandarmii au scos un șarpe din canalizarea unei case

Jandarmii mehedințeni au scos un șarpe din canalizarea unei...