vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

O nouă lege a Educaţiei, pe masa Parlamentului

Ministrul Educaţiei Naţionale, Pavel Năstase a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că până la sfârşitul anului 2017, va fi elaborată o nouă lege a Educaţiei, aşa cum prevede programul de guvernare. Noua lege a Educaţiei Naţionale ar urma să preia din actuala lege „tot ceea ce este corect, obiectiv şi va conduce către obiectivele” asumate de guvern. 

„Conform Programului de guvernare, până la sfârşitul anului 2017, trebuie să avem o nouă lege a educaţiei naţionale. În acest context, Consiliul Naţional al Rectorilor şi alte consorţii universitare vor fi invitate la un dialog pe această temă şi în acelaşi timp comisiile parlamentare de educaţie din Parlamentul României care sunt abilitate să producă această lege. Deci, împreună cu Parlamentul şi împreună cu aceste consilii şi consorţii vom demara acest proces de a crea o nouă lege a Educaţiei Naţionale care are ca termen, aşa cum spuneam, sfârşitul acestui an” a declarat Pavel Năstase, ministrul Educaţie.

Prevederile privind creditele profesionale trasferabile, să fie eliminate din lege

Policlinica Buna Vestire Craiova

La nivel local, nemulţumirile legate de actuala lege a Educaţiei sunt evidente. Preşedintele Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar “Spiru Haret” Dolj, Constantin Lungulescu, spune că ar dori eliminarea din lege a prevederii privind acumularea de credite profesionale transferabile. În prezent, personalul didactic, precum şi personalul de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar este obligat să participe periodic la programe de formare continuă, astfel încât să acumuleze, la fiecare interval consecutiv de 5 ani, considerat de la data promovării examenului de definitivare în învăţământ, minimum 90 de credite profesionale transferabile.

“Nu ştiu ce are în intenţie domnul ministru, cert este că noi avem o lege a Educaţiei care a fost modificată de tot felul de ordonanţe de urgenţă, este foarte greu şi pentru directori şi pentru minister să opereze cu varianta asta modificată de atâtea ori. Eu pot să spun altceva, că am mai făcut şi cu domnul Câmpeanu o lege a Educaţiei, dar din cauza faptului că şi-a încheiat mandatul, întrucât a venit guvernul nou, nu a mai fost ministru şi am rămas cu materialul respectiv. Noul ministru a spus că vrea să stea de vorbă cu mai multe segmente, în primul rând vrea cu Parlamentul, cu Comisiile de învăţământ de la Camera Deputaţilor, de la Senat. Eu, ce aş vrea să spun, din punctul meu de vedere, e că avem o prevedere în care suntem obligaţi să avem 90 de credite la cinci ani şi e foarte complicat să facem aceste credite la 5 ani pentru că nu sunt concursuri în care să cuantificăm cele 90 de credite, ar trebui să le repetăm, ceea ce nu este normal ca eu să fac 90, sau dacă nu, să fac tot felul de masterate, reconversii, a doua facultate, ceea ce nu se cade, că până la urmă eu sunt profesor de o disciplină şi trebuie să predau acea disciplină, nu să mă duc să fac reconversii, facultăţi. Și mai este o problemă, ele sunt şi foarte costisitoare pentru că se fac cu bani. Prin reprezentantul meu de la centru aş vrea ca prevederea aceasta cu cele 90 de credite să fie scoasă, pentru că, de fapt, este o gură de aer pentru universităţi ca să strângă nişte bani de la amăţii din preuniversitar”, a spus Constantin Lungulescu.

Bucătăresele din grădiniţe se revoltă

Nu numai legea Educaţiei e lacunară, şi cea a Salarizării unitare produce nemulţumiri printre salariaţii din învăţământ. Bucătăresele din grădiniţele cu program prelungit din municipiul Craiova îşi exprimă nemulţumirea cu privire la prevederile care reglementează salarizarea categoriei din care fac parte.

“Astăzi am primit un memoriu din partea tuturor bucătăreselor din grădiniţele cu orar prelungit din municipiul Craiova, prin care îşi exprimă nemulţumirea că problema salarizarii lor nu s-a rezolvat. Lucrează în condiţii grele datorită gazelor emanate în timpul gătitului, folosesc zilnic materiale dezinfectante pentru curăţenie şi dezinsecţie. Spre deosebire de colegele lor din creşe, care sunt administrate de către primării, salariile lor sunt mult mai mici, deşi munca lor este mult mai complexă.Să nu uităm că în marea majoritate a grădiniţelor, personalul din bucătării este insuficient. Aş vrea ca acest apel al lor să fie auzit, iar cei în măsură, să caute să corecteze cât mai repede această situaţie, pentru că AM AJUNS LA SITUAȚII CONFLICTUALE în grădiniţe. Aţi auzit vreodată de toxiinfecţii alimentare la preşcolari? Nu cred. Atunci haideţi să le ajutăm!”, a scris Costantin Lungulescu pe pagina sa de socializare.

Preşedintele Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar “Spiru Haret” spune că situaţia privind salarizarea i-a fost adusă la cunoştiinţă şi ministrului Muncii şi aşteaptă ca situaţia femeilor să fie soluţionată cât mai curând.

“Această situaţie i-am adus-o la cunoştiinţă şi doamnei ministru al Muncii pentru că eu am situaţie foarte delicată, foarte tensionată. Aceste femei sunt foarte nemulţumite de modul în care sunt salarizate, fac comparaţie cu bucătăresele din creşe unde munca acestora nu este aşa de complexă ca a lor, pentru că la o creşă cu copii până la doi ani dai anumite preparate, pe când în grădiniţe munca este mult mai complexă, sunt mulţi copii în grădiniţă, persoanlul este insuficient, ele chiar trebuie să muncească mult şi nu sunt plătite. Este un scandal care s-a iscat între îngrijitoare, care au devenit personal auxiliar şi ele, care sunt pur şi simplu, muncitoare, iar bucătăresele din grădiniţe nu au fost incluse în persoanlul didactic auxiliar şi de aici au la salariu o pierdere de 300 de lei. Este un dezastru în ceea ce priveşte situaţia din grădiniţe între personalul acesta din cele două categorii. Fac apel la cei de la Bucureşti care cunosc această situaţie pentru că ele vin săptămânal şi mă întreabă, “pentru noi ce faceţi?”, şi îmi este foarte greu să mai dau ochii cu ele pentru că nu sunt eu decident”, ne-a declarat Constantin Lungulescu.

 

Politica