joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ford face modificări în fabrica din Craiova, pregătindu-se pentru lansarea producției noului model EcoSport

Ford se pregăteşte pentru lansarea producţiei, în uzina din Craiova, a noului model EcoSport, în acest sens compania realizând o serie de investiţii şi transformări în fabrică.

Lansarea producției noului model EcoSport este planificată pentru această toamnă, iar compania a efectuat, deja, modificări importante,   în timpul perioadei de remont din iarnă, în două secții principale ale fabricii, și anume „Montaj General” și „Caroserii”,  au anunţat reprezentanţii Ford România.
Aceştia au mai precizat că modificările fac parte din investiția suplimentară de 200 de milioane de euro, anunțată de Ford în luna martie a anului trecut, pentru a fabrica noul SUV compact EcoSport la Craiova.

„Secția „Caroserii”, unde în prezent funcționează 320 de roboți pentru a sprijini producția B-MAX, trece acum prin schimbări semnificative, deoarece 190 de noi roboți multifuncționali sunt în curs de instalare, iar acest lucru va avea contribuții cantitative și calitative majore asupra produsului final. Aproape jumătate din investiția anunțată pentru lansarea producției modelului EcoSport este folosită în secția „Caroserii”, care este una dintre cele mai avansate secții din punct de vedere tehnologic din sistemul de producție Ford pe plan global”, precizează  reprezentanţii Ford, într-un comunicat de presă transmis „Jurnalul Olteniei”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Schimbări au fost efectuate şi în secția „Montaj General”, unde în prezent se produce un model B-MAX, la fiecare 100 de secunde, după cum susţin reprezentanţii Ford. Linia de „Finiție” (Trim) din această secţie a fost extinsă, pentru a face loc noilor stații de lucru necesare pentru fabricarea modelului EcoSport, iar conveyorul cu lanț de la nivelul median a fost extins cu 20-30 metri și a fost instalat un nou elevator modern, simplu și fiabil.

„Suntem la zi cu tot ceea ce ține de procesul de transformare a fabricii de la Craiova, care este din ce în ce mai mai aproape să primească noul model EcoSport pe liniile sale de producție. Echipele noastre sunt pe deplin dedicate să asigure o lansare excelentă a produsului cu atât mai mult cu cât vrem să arătăm că fabrica de la Craiova este „căminul” potrivit pentru noul EcoSport datorită oamenilor și operațiunilor excelente de care Ford dispune aici”, a declarat John Oldham, președintele Ford România.
De la preluarea fabricii, în 2008, Ford a investit în uzina din Craiova până acum peste 1 miliard de euro în producția de vehicule și motoare.

În prezent, în fabrică lucrează 2.630 de angajați. Aceştia susțin producția monovolumulului de clasă mică Ford B-MAX cât și a motorului EcoBoost de 1,0 litri – singurul motor din lume care a câștigat premiul „Motorul Internațional al Anului” pentru 3 ani consecutiv la toate categoriile de decernare și 5 ani consecutiv la categoria „Cel mai mic motor sub 1 litru”.

Politica