miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Trei răniţi în urma unui accident rutier în Craiova

Azi noapte, în jurul orei 01.45, P.Condel, 39 de ani, din comuna Gogoşu, județul Mehedinţi în timp ce conducea un autoturism, pe bld. Ştirbei Vodă din Craiova, ajuns la intersecţia cu strada Siretului, pe fondul vitezei a intrat în coliziune cu autoturism condus de B.Ecaterina, 29 de ani, din Craiova care se deplasa în aceiaşi direcţie de mers.

În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a trei craiovence, respectiv a conducătoarei auto și a două pasagere din același autoturism.

După producerea accidentului P.Condel a părasit locul accidentului, fără acordul ofițerilor poliţiei rutiere, întorcându-se la faţa locului la ora 02.30. De asemenea, din investigații a rezultat faptul că acesta avea permisul de conducere reţinut, iar la testarea cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Polițiștii rutieri au întocmit în cauză dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influența băuturilor alcoolice, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea polițiștilor, conducere cu permis suspendat.

Politica