joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: Pompierii au salvat 54 de oameni, 124 de animale și 51 de păsări

Bilanț onorabil al pompierilor mehedințeni pe anul 2016. Luni, 6 februarie a.c., a avut loc şedinţa de evaluarea a activităţii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „DROBETA” al Judeţului Mehedinţi, pe anul 2016.

Potrivit raportului prezentat, în perioada 1.01 – 31.12.2016, în zona de competenţă a inspectoratului, pompierii militari au desfăşurat 6.121 de misiuni, în medie câte 17 pe zi, cu 2.362 mai multe comparativ cu anul trecut. Dintre acestea: 3.891 au fost cazuri de urgenţă asistate de S.M.U.R.D. (63,57%), 287 incendii (4,69%), 358 incendii de vegetaţie uscată (5,85), 121 de cazuri pentru asistenţă şi salvare de persoane (1,98%), 1.259 de acţiuni pentru protecţia comunităţii (20,56%) şi alte 205 situaţii de urgenţă (3,35%), reprezentând misiuni pirotehnice, alunecări de teren, fenomene meteo periculoase, înlăturarea efectelor inundaţiilor, avarii la utilităţi publice etc. Pe timpul desfăşurării misiunilor, au fost salvate: 54 de persoane: (46 adulţi şi 8 copii), bunuri în valoare de 20.608.300 lei, 124 de animale, 51 de păsări, 3.920 de persoane fiind asistate medical (3.561 adulţi şi 359 copii). Pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, în anul 2016, s-au desfășurat 1.423 de controale, cu 0,9% mai multe faţă de anul 2015, constatându-se 6.698 de deficienţe. Dintre acestea 1.623 au fost înlăturate pe loc, 4.614 fiind sancţionate. Au fost aplicate 1.024 de amenzi, în cuantum de 1.381.506 lei şi 3.590 de avertismente. Au fost emise 58 de avize şi 84 de autorizaţii. ,,Încadrarea cu personal a unităţii este asigurată în proporţie de 92%. Asigurarea climatului de siguranţă la nivelul comunităţii şi crearea culturii de securitate la incendiu rămân principale obiective ale Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „DROBETA” al Judeţului Mehedinţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinți plt. Raluca Tîrcă.

Politica