joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Președintele UNPR, Ioan Lucian: ,,Dialogul, singura soluție viabilă”

Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR) solicită tuturor factorilor responsabili, decizionali ai României să folosească cea mai eficientă variantă de rezolvare a oricărui diferend, indiferent de dimensiunea acestuia. Numai printr-un dialog real, sincer, situaţia actuală din România poate fi rezolvată înspre binele poporului român. Mediul de afaceri românesc trebuie să devină unul sănătos, bazat pe principii corecte şi pentru acest lucru mediul politic şi nu numai, trebuie să manifeste transparenţă și dorinţă de colaborare prin consultări sau prin invitarea tuturor reprezentanţilor acestuia de a participa la actul decizional. ,,Am salutat şi susţinut toate demersurile unei instituţii locale, naţionale sau a unui minister, indiferent de cine erau şi sunt conduse atunci când au manifestat transparenţă şi dorinţă de colaborare cu organizaţiile patronale.

O spunem cu tărie şi fără echivoc, în România nu va exista o evoluţie corectă şi sănătoasă a mediul economic fără ca organizaţiile patronale să nu fie implicate cu adevărat în această evoluţie. Ne-am manifestat disponibilitatea clară de a veni în sprijinul tuturor instituţiilor de stat bazându-ne pe o realitate de netăgăduit: în rândurile organizaţiilor patronale sunt cel puţin la fel de mulţi şi buni specialişti pe domenii de interes ca şi-n aceste instituţii. Suntem dispuşi şi acum să ne aducem aportul pentru ca o astfel de situaţie ca cea actuală să nu mai existe. Mediul de afaceri, în totalitatea sa, are cu siguranţă un interes major în a exista stabilitate, transparenţă, dialog şi cooperare între toţi factorii decizionali din România. Facem apel la Preşedinţia României, Parlamentul României, Guvernul României, reprezentanţii instituţiilor importante ale statului, ai mediul de afaceri și ai societăţii civile să deschidă urgent porţile dialogului dintre ele şi cu siguranţă în acest fel va fi conturată cea mai bună soluţie pentru ca România să revină la normalitate. Dialogul trebuie purtat între toţi pilonii existenţiali României: societatea civilă, mediul politic, mediul de afaceri și nu în ultimul rând mediul academic”, a declarat Ioan Lucian, președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român.

Politica