vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

120 de locuri pentru anul școlar 2017 – 2018 la Colegiul Național Militar “Tudor Vladimirescu” din Craiova

Data limită pentru finalizarea dosarelor de candidat, la Birourile Informare -Recrutare, este 24.03.2017. Persoanele interesate trebuie să se prezinte la Centrul Militar din judeţul în care domiciliază.

Pot candida elevii aflați în clasa a VIII-a și absolvenții de gimnaziu cu vârsta de cel mult 16 ani împliniţi în cursul anului 2017.

Actele necesare înscrierii la liceele militare:

Policlinica Buna Vestire Craiova

 – fișa de cunoaștere – document tipizat;

 – cerere de înscriere – document tipizat;

 – copie certificat de naștere candidat;

 – copie act de identitate pentru candidat;

 – copie act de identitate părinți sau întreținători legali;

 – cazier judiciar (cu data eliberării maxim 6 luni înainte de depunere);

 – fișa de examinare medicală – document tipizat;

 – adeverință din care să reiasă că solicitantul este înmatriculat în ultimul an de studii sau copie certificat de absolvire a studiilor care sa ateste    promovarea testelor naționale;

 – adeverință din care să reiasă nota la purtare pe primul semestru an anului școlar în curs;

 – adeverință de la pshiatrie pediatrică;

 – adeverință de la neuropediatrie;

 – dosar cu șină.

Candidații din județul Dolj trebuie să se adreseze Centrului Militar Zonal Dolj, strada General Dragalina, nr. 60A, în fiecare zi de luni până vineri, în tronsonul orar 08.00 – 16.00. Detalii se pot obține și de la numărul de telefon
0251.41.47.41.
Centrul Militar Județean Dolj va trimite dosarele la Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia, acolo unde, în perioada13.02 – 05.05.2017, se vor susține
:

 – testare psihologică (verificarea posibilităților de integrare în colectivitate și adaptare la rigorile militare)

 – testare aptitudini fizice (traseu utilitar aplicativ și alegare 1000 m)

Doar candidaţii declaraţi „ADMIS” la selecţia eliminatorie de la Centrele Zonale de Selecţie şi Orientare participă la etapa I de admitere și anume la proba eliminatorie de verificare a cunoștințelor.

Proba va avea loc la sediul Colegiului Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, în data de 26.05.2017, de la ora 09.00, durează 3 ore și constă în teste grilă la disciplinele matematică și limba și literatura română, conform programelor în vigoare pentru clasele a V-a – a VIII-a. În aceeași zi se vor afișa rezultatele la proba eliminatorie de verificare a cunoștințelor și se vor ridica anexele la fișa de înscriere. Pentru a fi declarat „Admis” la proba eliminatorie de verificare a cunoștintelor, candidatul trebuie să obțină minim media 6,00.

Etapa a II-a de admitere are următoara structură:

 – 03.07.2017, până la ora 14.00– prezentarea candidaţilor admişi la testul grilă, cu fişa de înscriere şi foaia matricolă

 – 03.07.2017, până la ora 16.00 – afişarea rezultatelor finale la concursul de admitere

 – 03.07.2017, după ora 16.00 – ridicarea dosarelor de către candidaţii declaraţi NEADMIS

Candidaţii sunt clasificaţi în ordine strict descrescătoare a mediei finale de admitere, în limita cifrei de şcolarizare aprobate.

MEDIA FINALĂ DE ADMITERE se calculează astfel:

MFA=(NT+MA) : 2

unde:

MFA= media finală de admitere

NT= nota la testul tip grilă de verificare a cunoştinţelor la disciplinele Matematică şi Limba şi literatura română susţinut în colegiu

MA=media de admitere obţinută conform Metodologiei de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul preuniversitar de  stat

 În cazul în care pe ultimul loc disponibil există mai mulți candidați cu aceeași medie finală de absolvire, departajarea lor se va face după:

1.       a) media generală obţinută la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a;

          b) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;

          c) nota obţinută la proba de Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale;

          d) nota obţinută la proba de Matematică din cadrul Evaluării Naţionale;      

2.  Dacă egalitatea persistă după criteriile de la pct. 1, departajarea se va face după nota obţinută la testul tip grilă de verificare a cunoştinţelor;

3. În cazul în care mediile menţionate la pct. 1 şi 2 sunt egale, toţi aceşti candidaţi vor fi declaraţi  „ADMIS”.

 Candidaţii declaraţi  „NEADMIS” participă la repartizarea computerizată în instituţiile de învăţământ civile.

Politica