vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cinci persoane rănite în urma unui accident rutier, în Craiova

Aseară, în jurul orei 21.30, C.Marian, 37 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism, pe strada Bucovăţ din Craiova, ajuns la intersecţia cu strada Râului, nu a respectat semnificaţia indicatorului „Oprire”, nu a acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu autobuzul condus de A.Constantin, 47 ani, din Craiova.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a șoferului de 47 de ani și a patru pasageri, cu vârste cuprinse între 20 și 46 de ani.

Polițiștii rutieri ajunși la fața locului i-au testat pe cei doi conducători auto cu a paratul etilotest rezultatul fiind negativ în cazul craioveanului de 47 de ani, totodată lui C.Marian stabilindu-i-se o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Oamenii legii l-au condus pe bărbatul de 37 de ani la unitatea medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă.

Politica