joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Municipiul Orşova, eliberat pentru moment de gunoaie

Consiliul Local din Orşova aşteaptă ca prefectul judeţului Mehedinţi să intervină în rezolvarea conflictului cu firma de salubritate SC Floricola. Între timp, comisarii Gărzii de Mediu din Mehedinţi au pornit într-o acţiune de voluntariat şi au strâns tone de gunoaie de pe străzile Orsovei, de la şcoli şi Spitalul Municipal.

Într-o şedinţă de îndată, consilierii locali au fost înştiinţaţi, miercuri, că la Orşova este stare de urgenţă. Aceştia au trimis o adresă către Prefectura Mehedinţi şi solicită găsirea unor soluţii comune pentru deblocarea conflictului cu firma de salubritate.

Am adus la cunoştinţa consilierilor locali că aseară am convocat o şedinţă a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, şi cu unanimitate de voturi m-au mandatat să fac demersurile necesare către Comitetul Judeţean de Situaţii de Urgenţă dar şi către Instituţia Prefectului pentru a găsi soluţii comune”, a precizat Marius Stoica, primarul muncipiului Orşova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De partea cealaltă, prefectul de Mehedinţi, Nicolae Drăghiea susţine că nu se va amesteca în disputele politice din Orşova, şi că Prefectura nu poate deocamdată, potrivit legii, să intervină în conflictul legal dintre firma SC Floricola SA şi Primăria municipiului Orşova.

Prefectura nu a fost sesizată cu o chestiune deosebită în ceea ce priveşte activitatea Consiliului Local şi a dispoziţiilor primarului. Prefectura nu este abilitată să facă cercetări în ceea ce priveşte contractele economice stabilite de primărie. Acestea sunt probleme care ţin strict de Consiliul Local. Prefectura nu se va amesteca în disputele lor politice”, a declarat prefectul de Mehedinţi, Nicolae Draghiea.

Până la deblocarea situatei din muncipiul Orşova, comisarii Gărzii de Mediu au intervenit pentru igienizarea oraşului, împreună cu o altă firmă de salubrizare. Patru camioane de gunoaie au fost strânse de pe străzile Orsovei.

Cătălin Tutilescu – comisar şef Garda de Mediu Mehedinţi: În urma situaţiei excepţionale intervenită la Orşova am mobilizat toţi operatorii de salubritate din judeţul Mehedinţi care ne-au sprijinit, am intervenit la sediul instituţiilor din Orşova, la şcoli, Spitalul Municipal Orşova şi în toate cartierele muncipiului”.

În urmă cu câteva zile, comisarii Gărzii de Mediu Mehedinţi au amendat primăria şi firma responsabilă cu salubrizarea Orsovei cu 50 de mii de lei fiecare. Primarul municipiului Orşova a anunţat miercuri că va ataca în instanţă amenda primită. Firma responsabilă de ridicarea gunoaielor din Orşova nu îşi mai respectă obligaţiile contractuale din cauza taxelor prea mari şi cere primăriei dublarea tarifelor către populaţie.

Alexandra Dragolea

Politica