vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Spargere la Catedrala „Sfântul Gheorghe” din Slatina. Hoţii au umblat şi la cutia milei

Biserica „Sfântul Gheorghe” de pe strada Tudor Vladimirescu din Slatina, cunoscută drept Catedrala din Oraşul de Jos, a fost spartă, în noaptea de duminică spre luni. Potrivit unor surse, hoţii au reuşit să ia cu ei aproximativ 3.500 de lei şi obiecte bisericeşti de valoare, spărgând şi cutia milei.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, comisarul şef Claudia Radu, a declarat că poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz, precizând că încă nu este cunoscută valoarea prejudiciului. Hoţii au forţat şi cutia milei, luând o parte din banii donaţi de credincioşi. Oamenii legii inventariază, alături de preoţi, obiectele bisericeşti pentru a stabili cu exactitate ce a dispărut. „Am fost sesizaţi în scris, în această dimineaţă, că a fost forţată uşa de acces, nu se ştie când. De asemenea, a fost forţată şi cutia milei, dar nu se ştie câţi bani lipsesc. Încă nu este cunoscut prejudiciul şi a rămas ca preotul să mai verifice să vadă dacă mai lipseşte ceva. S-au făcut acte pentru furt calificat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, comisarul şef Claudia Radu.

Potrivit unor surse judiciare, din vistieria bisericii lipsesc aproximativ 3.500 lei, dar şi mai multe obiecte bisericeşti de valoare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Surse bisericeşti au afirmat că banii pe care hoţii i-au găsit în lăcaşul sfânt reprezentau o parte din salariile pe care angajaţii din catedrală urmau să le primească pentru luna ianuarie. „Era o mică parte din salarii şi din dările la stat pe salarii. Obiecte de valoare nu lipsesc, lucru care ne face să credem că în catedrală au fost copii sau tineri care au căutat cu precădere bani”, au declarat sursele citate.

Politica