sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dimitrov şi Fajic, primii doi jucători care urmează să ajungă la Craiova

Oficialii olteni au început să se mişte pe piaţa transferurilor, stabilind acorduri cu doi jucători care ar urma să se alăture zilele acestea lotului craiovean, în Malta. Primele două achiziţii ale lui CSU Craiova sunt doi fotbalişti străini, unul care evoluează pe poziţia de fundaş dreapta, astfel acoperind poziţia rămasă liberă după plecarea lui Vătăjelu la Sparta Praga, şi altul care vine să întărească compartimentul ofensiv al formaţiei craiovene, fiind atacant de meserie.

În linia defensivă, echipa din Bănie îl va avea din această iarnă şi pe bulgarul Radoslav Dimitrov, care a fost transferat de la FC Botoşani şi urmează să semneze un contract valabil pentru 3 sezoane şi jumătate cu gruparea pregătită de Mulţescu. Fundaşul dreapta în vârstă de 28 de ani a mai evoluat, înainte să ajungă în România, pentru Lokomotiv Plovdiv, Levski Sofia, Slavia Sofia şi Montana.

Referitor la atacantul care va face parte din lotul Craiovei, este vorba despre bosniacul Nusmir Fajic, în vârstă de 29 de ani, care a încheiat un acord pe doi ani şi jumătate cu formaţia olteană. El vine din liga a doua chineză, unde a evoluat ultima dată la Xinjiang Tianshan Leopard, dar are o experienţă valoroasă în spate în anii petrecuţi la echipe precum NK Maribor (Slovenia) sau Dinamo Minsk (Belarus). Altfel, conducerea clubului din Bănie este aproape să îl înregimenteze şi pe fundaşul Bogdan Bucurică, de la Concordia Chiajna, asta dacă jucătorul va reuşi să îşi rezolve situaţia contractuală cu formaţia ilfoveană, urmând apoi să semneze un contract cu CSU Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Echipa olteană mai este în negocieri şi cu fundaşul central Gordan Bunoza, care a evoluat în sezonul trecut la Pandurii Târgu Jiu, dar a rămas liber de contract în urma problemelor financiar ale clubului gorjean. Bosniacul este însă accidentat şi ar reprezenta un risc pentru oficialii craioveni dacă aleg să îl aducă sub comanda lui Mulţescu. CSU este în căutarea unui fundaş central deoarece conducerea olteană nu va mai continua colaborarea cu Kay, care a refuzat prelungirea contractului.

Politica