vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Hoț de buzunare doljean, reținut de polițiști

Aseară, în jurul orei 18:00, în urma activităților specifice desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale a fost depistat și condus pentru audieri P.Constantin, 34 ani, din comuna Giurgița, Dolj, acesta fiind bănuit de comiterea mai multor furturi din buzunare.
Din investigațiile polițiștilor și probele administrate a rezultat faptul că acesta, în ultima lună, a sustras trei telefoane mobile din buzunarele unor craiovence, profitând și de neatenția acestora care se aflau la cumpărături în diferite magazine din zona centrală a municipiului Craiova sau în Mall.
În sarcina suspectului au fost reținute săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și furt, iar în baza probatoriului administrat s-a dispus continuarea urmăririi penale și s-a luat măsura reținerii pentru 24 ore pe bază de ordonanţă.
Polițiștii l-au încarcerat pe tânărul de 34 de ani în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Dolj, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și arestare preventivă.

Ţineţi minte: din cauza neatenţiei în fiecare moment puteţi deveni victima unui furt!

Vă prezentăm pe scurt câteva sfaturi ale politistilor menite să îi ţină departe pe hoţii care fură din buzunare:
·  când vă aflaţi la cumpărături sau cu orice altă ocazie nu lăsaţi niciodată să se vadă câţi bani aveţi la dumneavoastră, sau ce fel de bunuri de valoare;
·  ţineţi-vă poşeta, geanta sub braţ având permanent control asupra ei;
·  nu ţineţi banii, actele sau portofelul în buzunare exterioare;
·  nu vă lăudaţi persoanelor necunoscute cu valorile pe care le aveţi la dumneavoastră.
Este bine de ştiut că hoţii care fură din buzunare caută spaţiile restrânse. Evitaţi, prin urmare, mulţimile şi ţineţi necunoscuţii la o distanţă apreciabilă.
IPJ Dolj

Politica