joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Guvernul, liber la ordonanțe. PNL sesizează CCR

Senatul, aflat în sesiune extraordinară, a adoptat joi proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe simple pe durata vacanței parlamentare în domenii care nu fac obiectul legilor organice, însă PNL a anunțat că va sesiza Curtea Constituțională cu referire la această situație.

Liderul grupului PNL din Senat, Mario Oprea, a atras atenția că în proiectul de lege privind abilitarea Guvernului domeniile sunt menționate generic, fără a fi precizat fiecare caz în parte, și că unele măsuri anunțate ar putea viza legi organice.

„Dacă această situație nu este rezolvată la Camera Deputaților, PNL va sesiza CCR pentru încălcarea articolului 115 din Constituția României”, a precizat Oprea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Liderul grupului PSD din Senat, Șerban Nicolae, a îndemnat la respectarea cutumelor din Parlament și la evitarea „chichițelor procedurale”.

„Guvernul Cioloș este cel care a încălcat legea netrimițând la Parlament până la 15 octombrie 2016 legea bugetului de stat și legea bugetului asigurărilor sociale de stat și ar fi avut obligația pentru că a fost în funcțiune până ieri să facă un proiect legislativ privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe în perioada dintre sesiunile Parlamentului. Faptul că nu a făcut-o, faptul că suntem în situația să dăm un vot rapid pentru a nu bloca activitatea guvernamentală nu este culpa actualului Guvern și mai puțin a majorității parlamentare”, a spus Șerban Nicolae.

Liderul grupului UDMR din Senat, Cseke Attila, a precizat că au fost consecvenți de-a lungul timpului cu această lege de abilitare și că votul este, și de această dată, favorabil.

Plenul Senatului a dezbătut, în procedură de urgență, acest proiect, fiind adoptat cu 76 voturi ”pentru” și 35 ”împotrivă”. Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

sursa informații: AGERPRES

Politica