sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Liber la ridicări de maşini

 

Guvernul României a aprobat, în şedinţa de săptămâna trecută, procedurile pentru ridicarea vehiculelor parcate neregulamentar. Acestea sunt incluse în Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, adică a Codului Rutier, astfel încât să fie rezolvată problema supraaglomerării de pe drumurile publice, în special din marile oraşe. Totodată, şi în ceea ce priveşte bicicletele au fost instituite noi reguli. La nivelul Băniei, de activitatea de ridicare a maşinilor se va ocupa, cel mai probabil, RAT SRL, după ce Consiliul Local îi va delega acest serviciu.

 

Procedura instituită de Guvern nu vizează un rol punitiv al măsurii (acest lucru intrând în sfera răspunderii contravenţionale) şi, totodată, propune un set de reguli procedurale care să descurajeze apariţia practicilor abuzive şi deturnarea scopului măsurii într-unul comercial.

Reglementarea stabileşte clar faptul că ridicarea vehiculului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care poliţistul rutier o poate dispune în una din situaţiile prevăzute de art. 143 din Regulament, când vehiculul staţionează neregulamentar pe partea carosabilă, respectiv: în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară; în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia Staţionarea interzisă” şi a marcajului cu semnificaţia de interzicere a staţionării; pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de 6 metri; în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice; în pante şi în rampe; în locul unde este instalat indicatorul cu semnificaţia „Staţionare alternantă”, în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul Zonă de staţionare cu durata limitată” peste durata stabilită.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Măsura nu va fi dispusă sau, dacă a fost dispusă, executarea ei va înceta dacă în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane. Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situaţia în care prezenţa unor persoane în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii tehnico-administrative. De asemenea, aplicarea măsurii nu se justifică în situaţia unui vehicul care realizează acţiuni de intervenţie sau misiuni care au caracter de urgenţă.

Ce se întâmplă după ridicarea maşinii?

Dispoziţia de ridicare a vehiculului va cuprinde o serie de informaţii relevante care pot proba prezenţa vehiculului în locul din care a fost ridicat, necesitatea aplicării măsurii, dar şi starea vehiculului înainte de ridicarea acestuia. Actul normativ stabileşte explicit operaţiunile şi regulile măsurii tehnico-administrative: transportul la locul de depozitare se realizează în condiţii care exclud deplasarea pe propriile roţi a vehiculului ridicat; transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz, se suportă doar contravaloarea operaţiunii de ridicare; depozitarea se face numai în spaţii corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administraţia publică locală; pe perioada depozitării, vehiculele ridicate se află în paza administratorului drumului public sau, după caz, a administraţiei publice locale; administratorul drumului public sau, după caz, administraţia publică locală răspunde pentru eventualele avarii cauzate vehiculului ca urmare a efectuării operaţiunilor de ridicare, transport şi depozitare.

Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operaţiunii/operaţiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea sau deţinerea legală a acestuia. Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spaţiile special amenajate se asigură prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore.

Despre parcarea pe trotuar

Hotărârea adoptată de Guvern mai spune şi că staţionarea vehiculului este posibilă numai dacă acel trotuar este amenajat în acest scop, prin marcaje şi semnalizare corespunzătoare.

Amenajarea parcării pe trotuar va fi posibilă numai dacă: se respectă culoarul destinat circulaţiei pietonilor, stabilit potrivit normativelor în vigoare, care nu poate fi mai mic de 1 metru lăţime; accesul vehiculelor în parcare se realizează din partea carosabilă; poziţionarea vehiculelor în parcare nu stânjeneşte circulaţia pe prima bandă sau pe pistele amenajate.

Nu se pot amenaja parcări pentru autovehicule, pe trotuar, la mai puţin de 10 metri de intersecţii, staţii ale mijloacelor de transport în comun sau treceri pentru pietoni.

Schimbări pentru biciclete

De asemenea, actul normativ se referă şi la o serie de obligaţii stabilite de Regulament pentru conducătorii de biciclete şi care au fost aduse în acord cu realităţile tehnice/tehnologice actuale. Astfel, de exemplu, echiparea bicicletei trebuie să se facă cu elemente sau dispozitive care să asigure vizibilitatea acesteia în trafic, în special pe timp de noapte, şi să nu se limiteze doar la cele de culoare portocalie fixate pe spiţele roţilor; se specifică distanţa laterală recomandată la depăşirea unei biciclete, de minimum 1,50 m, în loc de o „distanţă laterală suficientă”.

De ce nu s-au mai ridicat maşinile?

Ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă s-a realizat în baza unor proceduri stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că procedura de aplicare a măsurii de ridicare a vehiculelor staţionate/oprite pe partea carosabilă nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.

Asta se întâmplă din mai 2015, de când Victor Ciorbea, şeful Instituţiei Avocatului Poporului, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind nelegalitatea ridicării maşinilor în baza hotărârilor de consilii locale, iar aceasta a decis ca atare.

La nivel local, în Bănie, de ridicarea maşinilor se ocupa Regia Autonomă de Transport Craiova, acum trasformată în RAT SRL. Aceasta nu-şi făcuse un obicei din a „vâna” şoferii care parcau neregulamentar, ridicând, în medie, până în 130 de maşini pe lună. Cei cărora li se ridicau maşinile le puteau lua înapoi din incinta RAT, în schimbul unei taxe de 150 de lei.

Politica