Şi-au îndeplinit datoria cu Baia Mare

Voleibaliştii lui SCM U Craiova au făcut un meci bun, ieri, în Sala Ion Constantinescu din Bănie, în prima etapă a returului sezonului regulat. Conştienţi că nu mai au loc de multe rezultate negative, elevii lui Dănuţ Pascu, încărcaţi de energie după debutul impresionant din Liga Campionilor, nu au greşit contra Ştiinţei Baia Mare. Craiovenii nu au lăsat loc de îndoială în privinţa echipei câştigătoare şi s-au impus în faţa băimărenilor cu scorul de 3-0, o victorie mai categorică decât în meciul din turul campionatului, în care echipa olteană a învins cu 3-1. Primul set al întâlnirii din Bănie a fost ceva mai echilibrat, iar gazdele au încheiat actul în favoarea lor cu 25-22. În setul secund, jucătorii Craiovei au defilat în faţa celor din Baia Mare adjudecând setul cu 25-13, în timp ce în al treilea act al jocului oaspeţii au mai avut o zvâcnire de orgoliu, dar nu îndeajuns pentru a mai putea scoate ceva din acest meci, craiovenii câştigând setul trei cu 25-20. Este a şaptea victorie a SCM U Craiova în acest sezon, care continuă să se claseze pe locul cinci, cu 23 de puncte. În ultima etapă din acest an calendaristic, băieţii lui Pascu se vor deplasa pe terenul lui U Cluj, în data de 17 decembrie.

Prima victorie pentru voleibalistele craiovene

Fetele lui Daniel Săvoiu au spart gheaţa în acest sezon în prima etapă a returului, disputată, sâmbătă, în deplasare, la nou promovata CSU Galaţi. Dacă în meciul tur, craiovencele sufereau o înfrângere pe teren propriu împotriva echipei gălăţene, acum s-au schimbat sorţii şi au reuşit să treacă de probabil singura formaţie în faţa căreia au avut şanse reale la o victorie în această stagiune. Chiar şi aşa, SCM U Craiova a obţinut o primă victorie chinuită, cu scorul de 3-2.

Policlinica Buna Vestire Craiova

13-prima-victorie-pentru-voleibalistele-craiovene

Echipa olteană a început meciul în forţă, câştigând primul set cu 25-13, dar gazdele şi-au revenit în actul secund şi au egalat, impunându-se cu 25-18. Ambele echipe şi-au dorit mult să preia avantajul în setul trei, care s-a întins până la 29-27 în favoarea craiovencelor, care nu au profitat apoi în setul patru când ar fi putut închide meciul, pierzând din nou în faţa jucătoarelor din Galaţi, cu 25-22. Meciul a ajuns în decisiv, unde Craiova nu a mai greşit, trecând cu 15-8 de adversare, şi astfel a bifat prima victorie a sezonului, una care i-a adus însă numai două puncte din cauza scorului de 3-2.

Astăzi, de la ora 16.00, fetele lui Daniel Săvoiu vor disputa ultimul meci din acest an, pe teren propriu, contra lui CSM Târgovişte.

Populare

Recomandări

Dumitru Buzatu, arestat preventiv pentru 30 de zile

Președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu a primit mandat de...

Rătăciți la cules de ciuperci

Acțiune de salvare în masivul Parâng derulată de salvamontiștii...

Acțiuni ale polițiștilor doljeni pentru reducerea riscului rutier

În ultimele 48 de ore, polițiștii doljeni au acționat...

Nicușor Bancu, după egalul cu U Cluj: „Când e vorba de Craiova, nu se uită la VAR”

În afara semi-eșecului de la Cluj, oltenii s-au mai...