joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

CSU şi Pandurii, înghesuite de alegeri

 

Deficitar la capitolul sport local, municipiul Drobeta Turnu Severin va găzdui două jocuri de Liga I, în mai puţin de 24 de ore

Dacă vineri, de la ora 20:30, pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, este programat meciul CSU Craiova – CFR Cluj, sâmbătă, de la ora 16:00, se joacă Pandurii Târgu Jiu – Gaz Metan Mediaş. Cele două reprezentante ale Olteniei au mai jucat, în actuala stagiune, în alte două rânduri pe arena de la malul Dunării, pe parcursul aceleiaşi etape, dar partidele s-au disputat la o distanţă de 2 zile. Astfel, CS Pandurii – FC Botoşani (2-1) şi CSU Craiova – Dinamo (2-1) s-au jucat pe 15 octombrie, respectiv 17 octombrie, iar CS Pandurii – ACS Poli Timişoara (2-2) şi CSU Craiova – FC Astra Giurgiu (0-1) au fost programate pe 18 noiembrie, respectiv 20 noiembrie. De data aceasta, cele două jocuri de la malul Dunării se dispută la un interval de doar o zi, deoarece, în incinta tribunei oficiale a Stadionului Municipal din Drobeta Turnu Severin va fi amplasată, duminică, o secţie de votare, la fel ca la alegerile anterioare. „Sper ca gazonul să reziste”, au spus fotbaliştii echipei gorjene, care, de data aceasta, ei sunt cei care joacă după CSU Craiova.

Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la Sala Polivalentă din Drobeta Turnu Severin, unde turneul zonal al Trofeului Gheorghe Ene a fost devansat cu 2 zile, tot datorită faptului că secţia de votare este amplasată în sala de 1.800 de locuri.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Singurul judeţ fără echipe locale in ligile naţionale

Dacă e să alegem secţia sport, Severinul n-are ştampilă pe rubrica sport local. Pe stadionul de 19.000 de locuri nu joacă nicio echipă locală de seniori, deoarece judeţul Mehedinţi nu are fotbal în primele trei eşaloane, doar nici alt sport de echipă, gen rugby. Nici echipă locală de seniori, care să joace handbal, baschet, volei sau futsal, măcar în eşaloanele inferioare, în Sala Polivalentă, nu există la Drobeta Turnu Severin. Bineînţeles, polo şi hochei pe gheaţă lipsesc şi ele din peisaj, astfel că judeţul Mehedinţi este singurul din România fără echipe locale de seniori în ligile naţionale.

 

Politica