duminică, decembrie 15, 2024

Ultima ora

Sport

Obiective ALDE: Susţinerea afaceriştilor din România şi un minister pentru repatrierea românilor plecaţi în străinătate

 

Liderii ALDE s-au aflat, marţi, într-o vizită la Slatina şi la Craiova, prilej cu care au precizat că urmăresc înfiinţarea unui minister care să se ocupe de repatrierea românilor şi aplecarea guvernului cu precădere spre sprijinirea firmelor româneşti ceea ce ar duce la o creştere economică sănătoasă.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, co-preşedinte ALDE a declarat că partidul vrea să înfiinţeze un minister care să se ocupe exclusiv de repatrierea românilor plecaţi în străinătate, fenomen care trebuie stopat, precizând că peste 4.000.000 de români au ales să plece din ţară, în căutarea unui trai mai bun.

Dacă vom rămâne în continuare la stadiul de economie furnizoare de mână de lucru. Să nu ne mirăm că pleacă oamenii, pe capete, în străinătate. Avem cea mai cumplită statistică posibilă – patru milioane de români care au emigrat. Nu a existat un astfel de fenomen nici în perioadele când ţările au fost în război, cotropite sau asuprite. La noi au plecat patru milioane de oameni, din considerente economice. Vreau ca această situaţie să se domolească şi să punem stop acestui fenomen emigraţionist. Mai mult decât atât, conform cu  programul nostru, vreau să înfiinţăm un minister al repatrierii românilor”, a declarat Tăriceanu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Liderul ALDE a explicat că Ministerul Repatrierii trebuie să se ocupe, în primul rând, de căutarea de locuri de muncă în ţară pentru cei care au emigrat, dar să le ofere şi condiţii de locuire şi pregătire pentru copiii lor.

Cu alte cuvinte, să organizăm condiţiile necesare prin care românii din străinătate să fie informaţi asupra zonelor unde este lipsă de forţă de muncă, asupra meseriilor care se caută şi, acest minister al repatrierii să le creeze condiţii să revină, să se reîncadreze în muncă, să le creeze condiţii de locuire, condiţii de învăţământ, de pregătire pentru copiii lor”, a mai spus Tăriceanu.

Liderul ALDE a vorbit şi despre creşterea economică bazată pe investiţii. “Nu există creştere economică sustenabilă şi sănătoasă fără investiţii.Vrem sprijinirea capitalului românesc, acest lucru este esenţial pentru funcţionarea economiei”, a spus el.

Co-preşedintele ALDE, Daniel Constantin, a adăugat: Creşterea economică din acest an nu a fost una sănătoasă atât timp cât doar un motor al economiei funcţionează şi anume consumul. Din acest motiv, principalul nostru obiectiv, pe care îl avem pentru guvernare, se referă la creşterea sumelor pentru investiţii. Am propus asta tuturor partidelor să avem minim 6% din PIB pentru zona de investiţii, bani care se vor duce în susţinerea agenţilor economici pe care i-am întâlnit în aceste zile şi care funcţionează în zona noastră şi care ne spun că principalele două probleme pe care le au se referă la piaţa de desfacere şi cea referitoare la forţa de muncă. România se situează pe locul II la nivel mondial din punct de vedere al migraţiei. Vrem să creăm oportunitatea ca o parte dintre cei care au plecat în străinătate să se întoarcă, să se reintegreze în societate, să vină aici, pe locuri de muncă deja funcţionale”.

Călin Popescu Tăriceanu a mai precizat: „Spre deosebire de alte partide, şi aici fac referire cu precădere la PNL, noi nu am venit în campania electorală să promitem că majorăm salariile de o sută de ori. Am văzut şi din reacţia cetăţenilor cum este privită această atitudine. PNL, după ce s-a opus în Parlament majorării cu 15% a salariilor pentru cadrele medicale şi pentru profesori,vine şi spune că va mări salariile cu 100%. În nicio economie, oricât ar fi de funcţională, această măsură nu poate fi luată, nu este sustenabilă. Iar oamenii îşi dau seama că sunt încercări disperate de a câştiga electoral. În plus, PNL s-a autodesfiinţat ca partid liberal când s-a opus anulării a 102 taxe. Nu cred că există în toată lumea un partid liberal care să se opună unei relaxări fiscale”.

Liderul ALDE l-a cricat pe actualul premier, despre care spune că: „Neavând experienţă politică, Dacian Cioloş nu a înţeles că se angrenează într-o formulă falimentară, adică formula ilegitimă a unui guvern tehnocrat. Ilegitimă pentru că nu are susţinerea parlamentară, a votului popular. Preşedintele a avut guvernul său, iar guvernul său a avut un eşec. Pe lângă asta, incapacitatea de a selecta o echipă, oameni care să aibă o minimă experienţă şi, iată, se dovedeşte că a fi comisar la Bruxelles nu îţi dă automat şi statura de prim-ministru”.

La Craiova, liderii ALDE de la nivel central, împreună cu reprezentanţii partidului de la Dolj au efectuat o vizită şi la Fabrica de Avioane.

Avioane Craiova are nevoie să existe un sprijin guvernamental, politic ca să realizeze contracte care nu se încheie decât cu un astfel de sprijin. De exemplu, preşedintele Franţei a semnat cu China un contract de 10 mld euro livrare de Avioane Airbus în China şi o mică fabrică acolo. Deci, contracte la care Avioane Craiova ar putea să acceadă, ar avea nevoie de un astfel de sprijin. În plus se poate găsi o formulă pentru degrevarea datoriilor”, a spus Tăriceanu, adăugând că şi pentru Softronic se pot găsi soluţii.

Încercăm să legăm lucrurile într-un mod, în aşa fel încât să dăm un alt impuls economiei. Sunt numeroase firme româneşti care au un potenţial deosebit pe care l-au demonstrat în ceea ce priveşte nivelul tehnologic, calitatea produselor, preţul competitiv şi, din păcate,

administraţia le neglijează. De ce să cumpăr trenuri rapide de la Siemens când pot să cumpăr de la Softronic. Sau îi pot cumpăra licenţa pentru un produs şi să îl produc în România”, a declarat preşedintele Senatului.

Pe de altă parte, în cadrul vizitei de la Slatina, co-preşedintele ALDE, Daniel Constantin, fost ministru al Agriculturii, a ţinut să reamintească faptul că o lege din 2015 privind reabilitarea sistemului de irigaţii şi care prevedea ca în anul 2016 să fie investiţi 145 de milioane de euro în infrastructura principală de irigaţii nu a fost aplicată.

“În anul 2016 nu s-a făcut nimic pentru ca agricultorii să fie ajutaţi. Dincolo de faptul că, subvenţiile s-au plătit foarte târziu, nu s-au realizat acele investiţii absolut necesare şi cred că, cei care lucrează aici, în agricultură, ştiu despre ce vorbesc. Împreună cu colegii de la nivelul Parlamentului, la sfârşitul anului 2015 am aprobat o lege pentru reabilitarea sistemului de irigaţii care, cred că ar fi ajutat foarte mult, astfel încât pe eventuale perioade de secetă, de calamităţi, să nu aducă pierderi mari pentru agricultori. O lege care prevedea ca în anul 2016 să avem investiţii de 145 milioane de euro, în infrastructura principală de irigaţii, nu a fost aplicată. Nu ştiu dacă aţi observat, ALDE pe unde merge prin ţară pune pe primul plan — nu aşa cum fac alte partide care îşi spun de dreapta, dar vin cu măsuri mai mult de stânga—nu punem pe primul plan neapărat salariile şi pensiile, fără să prezentăm o bază pentru ca acestea să fie sustenabile, ci punem pe primul plan investiţiile. Investiţii care nu s-au făcut în niciun domeniu, dar aici, în Olt, probabil că lipsa lor se simte, mai ales în zona de agricultură„, a declarat Daniel Constantin.
În Slatina, liderii ALDE au efectuat o vizită la ALTUR, societate care produce piese turnate din aluminiu.

Comandat de ALDE Dolj, CUI mandatar financiar 11160008. Executat de SC INTER REGIONAL MEDIA SRL-D

Politica