Virusul HIV, netransmisibil după tratament

Asociația Română Anti-SIDA (ARAS) le dă o speranță celor infectați cu virusul HIV. Potrivit asociației, datorită noilor tratamente, persoanele seropozitive tratate nu mai transmit virusul nici măcar în cazul contactelor sexuale neprotejate.

„Cu toate că larg validată științific, este o informație care își croiește anevoios calea spre publicul larg, și anume că o persoană seropozitivă aflată sub tratament nu mai transmite virusul. Medicamentele antiretrovirale sunt astăzi atât de eficiente, încât fac virusul nedetectabil în sânge și în fluidele sexuale ale persoanelor infectate. Persoanele seropozitive nu mai transmit, prin urmare, virusul HIV, nici măcar în cazul contactelor sexuale neprotejate”, adaugă sursa citată.

Potrivit președintelui asociației franceze AIDES, Aurelien Beaucamp, ceea ce afectează astăzi cel mai mult calitatea vieții persoanelor seropozitive nu mai e virusul, „ci discriminările zilnice pe care acestea le îndură”.

„De teama respingerii, multe persoane se abțin să mai aibă relații afective sau sexuale, nu mai îndrăznesc să vorbească despre boala lor, evită să-și ia tratamentul în public. Acestea reprezintă genuri de situații care le fac să se închidă într-un fel de autoexcludere, ceea ce este deosebit de dăunător pentru calitatea propriei vieți și pentru capacitatea de a avea grijă de propria sănătate”, subliniază Beaucamp.

Campania la care s-a alăturat și ARAS constă în patru afișe alb-negru cu mesajul: „Persoanele seropozitive aflate sub tratament au multe lucruri de transmis, nu însă și HIV/SIDA”.

 

Populare

Recomandări