vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Regiile craiovene, readuse pe profit de administraţia Olguţa Vasilescu

Graţie unui management eficient, societăţile din subordinea municipalităţii şi-au regăsit echilibrul financiar

Deşi beneficiau de sprijin consistent de la bugetul local, regiile şi societăţile din subordinea Primăriei Craiova reuşeau, până în anul 2012, să exceleze doar la capitolul pierderi. Pierderi care, lună după lună, s-au transformat în datorii uriaşe, de ordinul milioanelor de euro. Aşa se face că, în urmă cu patru ani, pentru cele mai multe dintre ele, falimentul părea a fi unica soluţie. Situaţia s-a schimbat însă radical odată cu venirea în fruntea municipalităţii a administraţiei Lia Olguţa Vasilescu. Astfel că, după numai un an, regiile şi societăţile din subordinea Primăriei Craiova nu doar că au reuşit să evite colapsul financiar, dar au trecut pe profit.

Rând pe rând, SC Pieţe şi Târguri SRL, RAADPFL, RAT Craiova sau Compania de Apă au început să anunţe rezultate contabile pozitive, situaţie care s-a păstrat până în prezent. Acest lucru a fost posibil graţie unor măsuri manageriale luate în favoarea societăţilor şi regiilor, şi nu împotriva lor, aşa cum se întâmplase până atunci.

Policlinica Buna Vestire Craiova

SC Pieţe şi Târguri, profit în prima lună

Prima care a demonstrat că se poate şi altfel a fost conducerea SC Pieţe şi Târguri SRL care, la doar o lună de la instalare, a reuşit să aducă societatea pe plus. „Societatea a trecut pe profit încă din prima lună după ce managementul a fost preluat de către actuala administraţie“, spunea Lia Olguţa Vasilescu. Un an mai târziu, în 2013, SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL a înregistrat un profit de peste 320.000 de lei, pentru ca în anul 2014, profitul să ajungă la aproape 700.000 de lei. Încasările mai mari au permis societăţii să demareze mai multe proiecte de investiţii în pieţele craiovene. Aşa se face că, în 2015, cheltuielile cu reparațiile au crescut cu aproape jumătate de milion de lei. Însă chiar şi în aceste condiţii, SC Pieţe şi Târguri SRL a încheiat anul 2015 pe plus, dovedind că societatea poate, cu managementul potrivit, să fie un atu pentru municipalitate, şi nu o piatră de moară.

Regia de Transport a evitat dezastrul

Una dintre cele mai greu încercate regii a fost, fără îndoială, Regia Autonomă de Transport Craiova. Cu datorii de aproape 9 milioane de euro la furnizori şi bugetul de stat înregistrate în 2012, cu un parc auto învechit şi pierderi uriaşe, regia şi-a găsit totuşi drumul către profit, graţie unor măsuri manageriale corecte. Aşa se face că, în mai puţin de un an de la preluarea ei, actuala administraţie PSD din fruntea Primăriei Craiova a reuşit să aducă societatea pe linia de plutire. Concret, în prima jumătate a anului 2013, RAT Craiova înregistra deja un profit de 350.000 de lei, situaţia financiară păstrându-se pozitivă până la finalul anului. Rezultatele măsurilor impuse de noua conducere s-au văzut cu adevărat în anul 2014, atunci când, în ciuda datoriilor care apăsau destul de greu pe balanţa societăţii, RAT Craiova a înregistrat un profit de aproape 800.000 de lei. În ciuda unor investiţii consistente în recondiţionarea tramvaielor din dotare, societatea a încheiat şi anul 2015 cu un profit consistent de aproape 640.000 de lei. Iar viitorul sună bine dacă ne gândim că, în primele 10 luni ale acestui an, RAT Craiova înregistrează deja un profit record. „Anul 2016 va fi, fără îndoială, cel mai bun an al nostru. În perioada ianuarie – octombrie, societatea înregistrează deja un plus de 1,6 milioane de lei. Este o performanţă dacă luăm în considerare situaţia în care se găsea regia în anul 2012“, a declarat Sorin Manda, directorul SC RAT Craiova.

Salubritatea şi RAADPFL, profit pe linie

Veşti bune au venit şi dinspre SC Salubritate şi RAADPFL Craiova, „responsabilele“ cu curăţenia şi înfrumuseţarea oraşului. Astfel, profitul celor două societăţi din subordinea municipalităţii a urcat constant din anul 2012. Dacă RAADPFL se poate lăuda cu un profit de peste 700.000 de lei la finalul anului 2015, în creştere cu aproape 10 procente faţă de precedentul an, SC Salubritate a raportat un profit de 1,5 milioane de lei în 2015. Rezultatele financiare favorabile au permis SC Salubritate şi RAADPFL Craiova să investească în achiziţia de echipamente şi utilaje necesare pentru prestarea unor servicii de calitate pentru craioveni.

Compania de Apă a renăscut din propria cenuşă

Dar poate cel mai elocvent exemplu, când vine vorba despre redresarea societăţilor din subordinea Primăriei Craiova, este cel al Companiei de Apă Oltenia, o societate care, în iunie 2012, înregistra datorii de peste 10 milioane de euro. „Noi am preluat Compania de Apă cu o datorie de 10 milioane de euro. Noua conducere a trecut la recuperarea restanţelor din anii precedenţi şi a urcat gradul de încasare la aproape 100%. Acum întregistrează un profit de aproximativ 9 milioane de euro și a fost declarată cea mai buna companie de profil din România“, spune primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.
Însă transformarea CAO nu este doar pe hârtie. Astfel, societatea are acum un nou sediu, utilaje şi echipamente de ultimă generaţie care au redus timpul de intervenţie în cazul avariilor şi este implicată în numeroase proiecte de extindere şi reabilitare a reţelelor de apă şi canal din Craiova, dar şi în judeţ.

Termo şi-a redus considerabil pierderile

Singura societate aflată încă într-o situaţie dificilă este SC Termo Craiova, însă chiar şi aici putem vorbi de un succes al actualei administraţii, care a reuşit să oprească hemoragia pierderilor înregistrate, până nu demult, de furnizorul de agent termic. Preluată cu o datorie de peste 50 de milioane de euro, societatea, care acum se află în insolvenţă, pare săşi fi găsit un echilibru financiar firav. Deşi mai este mult de muncă până când SC Termo va reuşi să scape de „greaua moştenire“, este pentru prima oară după mulţi ani când situaţia societăţii nu mai este pictată doar în culori sumbre. În plus, nu trebuie însă uitat faptul că municipiul Craiova a fost printre puţinele din ţară unde preţul gigacaloriei nu doar că nu a crescut în ultimii ani, ci chiar s-a ieftinit.

 

 

Comandat de PSD Dolj, CUI mandatar financiar 11160007. Executat de SC Inter Regional Media SRL – D

Politica