joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

A venit primul eşec acasă

Formaţia craioveană masculină de baschet a consemnat prima înfrângere de pe teren propriu din acest sezon, împotriva grupării BCMU Piteşti, echipă pe care au învins-o în această toamnă în cadrul Cupei României. Piteştenii şi-au luat însă revanşa în meciul de luni seara disputat în Sala Polivalentă din Craiova, ce a contat pentru etapa a noua a Ligii Naţionale, trecând de craioveni cu scorul de 90-77. Oaspeţii au dominat încă din primul sfert meciul, impunându-se cu 25-17, apoi echipa pregătită de Vladimir Vuksanovic a încercat să reducă din avantaj în actul secund, pe care l-a adjudecat cu 23-21, dar ultimele două sferturi ale meciului nu au mai fost favorabile craiovenilor, care au pierdut cu 16-17 şi 21-27.

Ei au început mai bine, au reuşit să marcheze două coşuri de trei puncte şi ne-am demoralizat. Au condus mult timp şi am alergat după egalare. Poate au avut noroc, nu ştiu… Avem doar trei zile să pregătim următorul joc de la Târgu Mureş, dar sper să spargem gheaţa şi în deplasare”, a declarat Florin Popa, jucător al SCM U Craiova.

A fost un meci foarte greu, Piteştiul a jucat bine, iar noi ne-am făcut singuri meciul greu. Este neplăcut să pierzi în faţa propriilor fani. Fiecare meci este greu şi vom lupta să câştigăm. Sper să ne impunem în partida de la Târgu Mureş”, a spus şi Jamar Abrams, care a înscris cele mai multe puncte pentru echipa din Bănie contra Piteştiului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

SCM U Craiova a evoluat, luni seara, în următoarea formula: Fraseniuc (14 p.), Damian, Abrams (22 p.), Aktas (7 p.), Dino (11 p.), Popa (8 p.), Marinovic (11 p.), Paul Will, Sepa (2 p.), Şolopa (2 p.), Corneanu. Sâmbătă, echipa craioveană se va deplasa la BC Târgu Mureş, meciul fiind programat de la ora 17.00. În altă ordine de idei, formaţia masculină de volei a SCM U Craiova va întâlni, astăzi, de la ora 18.00, în deplasare, LMV Tricolorul Ploieşti pentru returul din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României. În partida tur, craiovenii s-au impus cu scorul de 3-0, având, acum, mari şanse de a obţine calificarea în următoarea fază.

Politica