joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Scandalul de la OnOff, pentru preluarea puterii în gruparea „Frăția”

 

Scandalul de la OnOff a avut loc după ce o parte dintre inculpați au decis să îl înlăture din fruntea grupării „Frăția” pe Gigioc. Pe de altă parte, surse apropiate anchetei, ne-au declarat că Gigioc a încercat să fugă din țară pe la frontiera din Severin, însă a fost prins.

În refereatul prin care au solicitat arestarea preventivă a inculpaților, procurorii au arătat că în cursul anului 2014, inculpatul Mitre Cantemir Ştefan, fiind în executarea unei pedepse privative de libertate de 2 ani în penitenciarul din Craiova, l-a cunoscut pe Ghinea Florin zis „Ghenosu”, liderul clanului omonim din judeţul Dâmboviţa. După ce a fost pus în libertate, a participat la o petrecere organizată de Ghenosu alături de unii dintre membrii grupului structurat „Frăţia” ( Vlădescu Cristian Marian, Amza Paul Dănuţ, Amorăriţei Chenea Petru Adrian).

„În acest context, inculpatul Mitre Cantemir Ştefan a decis alături de inculpaţii Vlădescu Cristian Marian, Amorăriţei Chenea Petru Adrian, Amza Paul Dănuţ, Băloiu Alexandru Grigore desprinderea din grupul „ Frăţia „ şi impunerea prin forţe proprii ca lideri ai acestuia cu scopul de a îl înlătura pe inculaptul Zavera Gigig Vadik din funcţia de „lider”, acţiune susţinută de numitul Ghinea Florin Nicolae. Pe acest fond decizional , şi a ameninţărilor primite de la inculpatul Zavera Gigi Vadik, în cursul lunii octombrie 2016 şi începutul lunii noiembrie 2016, grupul condus de Mitre Cantemir Ştefan şi având ca membrii pe Vlădescu Cristian Marian, Amorăriţei Chenea Petru Adrian , Amza Paul Dănuţ, Băloiu Alexandru Grigore a planificat exercitarea unor acte de violenţă asupra grupării rămase fidelă inculaptului Zavera Gigi Vadik”, au reținut anchetatorii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe 4 noiembrie, arată procurorii, Gigioc a invitat un martor din dosar la barul „ON OFF” din Craiova , unde în prezenţa lui Roşianu Gigel i-a cerut să le transmită inculapaţilor Mitre Cantemir Ştefan şi Vlădescu Cristian Marian că le este interzic accesul în cluburile şi localurile cunoscute drept teritoriu de „dominaţie” a grupării „Frăţia”, nesupunearea având drept consecinţă exercitarea unor acte de violenţă.

„În cursul aceleiaşi seri, în jurul orelor 2330, Vlădescu Cristian Marian s-a deplasat la barul ON-OFF, unde se aflau, Zavera Gigi Vadik, Cimpoieru Ioneluş, Barbu Florinel, Tudor Cătălin Viorel, Coandă Marian Irinel, Panaite Mircea Alin şi „Bobo”. După scurte discuţii contradictorii, care au degenerat, grupul condus de Zavera Gigi-Vadik a trecut la agresarea lui Vlădescu Cristian Marian, care a fost lovit în cap cu o sabie (macetă) şi ţeavă metalică şi înjunghiat superficial în spate cu un obiect tăietor înţepător.Reuşind să părăsească localul, Vlădescu Cristian Marian i-a contactat pe Mitre Cantemir Ştefan şi Băloiu Alexandru Grigore, aflaţi în zonă, care au venit imediat la faţa locului. A avut loc o luptă generalizată între cele două grupuri, în afara localului, în stradă, Zavera Gigi Vadik fiind lovit în mod repetat cu piciorul în cap de către Mitre Cantemir Ştefan iar Vlădescu Cristian Marian a reuşit să preia sabia deţinută anterior de Zavera, lovindu-l cu mânerul acesteia în cap”, au mai reținut procurorii. 

Anchetatorii au subliniat că  faptele constituie o acţiune de represiune, un act de vendetă voit exemplificator pentru ceilalţi membrii ai grupării, întrucât agresorii au ales un loc public pentru manifestarea lor violentă, în zona centrală a oraşului.

 

sursa foto: Lupamea.ro

Politica