miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Când şi cum va avea căldură Severinul? Cine minte, cine tace?

Liberalii au început să mintă populaţia, să vândă gogoşi electorale, să folosească agentul termic drept agent electoral în Severin. Conducerea Primăriei municipale e vai mama ei la capitolul comunicare, a adoptat tactica struţului în momente dificile, lucru nepermis într-o instituţie publică importantă. Ca să putem anunţa severinenii cât mai e nevoie să rabde să îngheţe de frig în case, când se va da căldura pe păcură de la Termo şi cum se desfăşoară operarea cazanelor în linii mari, să înţeleagă tot omul, am aflat din surse alternative informaţii foarte aproape de adevăr, zicem noi

Agentul termic al Severinului, apa caldă în reţea, vine de la Termocentrala Halânga. Acolo două cazane uriaşe sunt încălzite cu păcură, nu cu cărbune, cum era în anii trecuţi. Un cazan din cele două cazane de apă fierbinte de capacitate 105 tone de la Termocentrala Halânga are 6 arzătoare care consumă fiecare câte 1 tonă de păcură pe oră. Asta înseamnă că un astfel de cazan consumă într-o zi- zi lumină şi noaptea respectivă – deci timp de 24 de ore, 144 de tone păcură, rotunjind să spunem 150 de tone. Fiind vorba de 2 cazane, cantitatea de păcura ce se consumă într-o zi pentru încălzirea cazanelor şi a Severinului bineînţeles, este de 300 tone pe zi. Într-o lună se consumă 9.000 tone de păcură, iar în 3 luni o cantitate totală de 30.000 de tone de păcură. Revizia cazanelor a fost făcută de o firmă de la Rovinari. Unul din cazane a avut ceva probleme, furnitura fiind proastă. Ieri, salariaţii angajaţi de firma din Moldova care operează cazanele urmau să încheie fişele medicale şi de angajare.

,,Căldură se dă începând de miercuri

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru buna informare a cititorilor am aflat că Severinul va primi agent termic, căldură şi apă caldă, de la Termocentrala pe păcurină începând de miercuri 16 noiembrie 2016. Mai devreme în niciun caz, mai târziu poate. Prima cantitate de păcură a sosit încă de săptămâna trecută, joi seara, însă trebuie pregătită înainte de a fi folosită ca atare. Aşa că trebuie să treacă câteva zile, minim 6 zile am aflat noi. Instalaţiile, întreaga reţea, a fost încărcată cu apă rece, s-au verificat filtre şi s-au remediat problemele apărute. Urma să se scoată apa rece din instalaţii şi să se facă probe cu apă caldă sub presiune. Estimarea muncitorilor care ne-au explicat în linii mari cum stă situaţia de acolo este că ,,de miercuri 16 noiembrie 2016 încolo se va da drumul la căldură, mai devreme în nici un caz.

Liberalii au început să mintă populaţia

Liberalii mehedinţeni au început să mintă populaţia şi să folosească agentul termic din Severin drept agent electoral. Preşedintele PNL Mehedinţi, Virgil Popescu, a declarat, vineri, că totul este pregătit pentru ca, duminică, 13 noiembrie 2016, caloriferele din casele îngheţate ale severinenilor să se încălzească. El a mai spus că insistă pentru data de 13 şi nu înţelege de ce primarul Screciu a spus de data de 15. Primarul a declarat săptămâna trecută că nu amestecă în campania electorală astfel de probleme delicate. Dar ca să spunem noi, credem că nici data de 15 cum a spus primarul Screciu nu se respectă. Iată declaraţia mincinoasă al lui Virgil Popescu  „Duminică, 13 noiembrie, cred că sunt întrunite toate condiţiile pentru că la Termo, cazanele sunt în stare de funcţionare, doar trebuie apăsat pe buton şi pornite. Primul transport de 1.200 de tone de păcură a venit de la Rafinăria Petrobrazi . S-au terminat reparaţiile la acea avarie majoră care era pe conducta principală, în zona Colegiului Universitar, s-au făcut probele la circuitele secundare. Practic nu văd ce ar mai sta în calea pornirii, duminică, pe 13 noiembrie, a celor două cazane pe păcură de la termocentrală, pentru ca severinenii să aibă căldură în case,  a declarat Virgil Popescu, la conferinţa de presă. „Dacă aşteptăm să dăm pe 15 şi nu pe 13, înseamnă că se face înadins ca să le arate severinenilor că Popescu de la PNL nu a avut dreptate, că nu se dă pe 13, se dă pe 15! Nu se întâmplă nimic de duminică până luni sau marţi, credeţi-mă! Dacă primarul va porni luni – 14 sau marţi – 15, o va face doar ca să-mi arate mie că duminică, pe 13, nu se poate!,  a mai spus Virgil Popescu.

 

Politica