joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Directorul DGASPC Mehedinți, în conflict de interese administrativ și penal

Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către Valentin Constantin Popescu, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți.

Conform unui comunicat de presă emis de către ANI, acesta, „în calitate de director al instituției, a formulat și semnat răspunsul la cererea Regiei Autonome pentru Activități Nucleare Mehedinți (R.A.A.N.), prin care a fost de acord cu încheierea unui Contract de cesiune de creanță între R.A.A.N. Mehedinți și S.C. Energoutilaj Prest-Serv S.R.L. pentru suma de 136.393,58 Lei în favoarea acestei societăți comerciale (la care persoana evaluată are calitatea de asociat, iar tatăl său este asociat și administrator). Totodată, au fost identificate indicii privind săvârșirea de către POPESCU CONSTANTIN VALENTIN a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1) din Codul Penal, întrucât acesta a acceptat plata sumei de 136.393,58 Lei către S.C. Energoutilaj Prest-Serv S.R.L., prin exprimarea acordului pentru încheierea Contractului de cesiune de creanță, și a semnat ordinele de plată”, se arată în comunicat.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu-Severin, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Constantin Valentin Popescu a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Constantin Valentin Popescu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Politica