vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Lanţul promisiunilor pentru autostrada Craiova-Piteşti

Încă o săptămână a trecut fără ca licitaţia pentru studiul de fezabilitate al autostrăzii Craiova-Piteşti să fie lansată. Data de 1 noiembrie a fost anunţată cu mare încredere de către ministrul Transporturilor în luna septembrie la Craiova, la o întâlnire cu reprezentanţii Ford. Planurile pentru această autostradă, gândită ca drum expres iniţial, datează de aproximativ zece ani. Nu vă putem spune decât cine a promis-o de-a lungul timpului, pentru că, de realizat, nu a realizat-o nimeni.

În august 2007, în timpul guvernării Tăriceanu, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România adjudecase un contract către firma Search Corporation, care a realizat un prim studiu de fezabilitate pentru drumul expres Craiova-Piteşti. Acela a fost primul semn că s-a dorit realizarea, dacă nu a unei autostrăzi, măcar a unui drum decent care să poată asigura transportul până la Piteşti. Finanţarea a fost făcută de la bugetul de stat, iar contractul a avut o valoare de 12.900.758 euro, fără TVA, echivalentul a 15,99 milioane euro cu TVA inclus.

2008: „Nu se va mai face drumul expres Craiova-Piteşti, care va deveni acum autostradă”

Policlinica Buna Vestire Craiova

La mai bine de un an distanţă de la atribuirea acestui contract, când ar fi trebuit deja să înceapă construcţia drumului expres, a început şi răzgândirea. Radu Berceanu, pe atunci ministru al Transporturilor în proaspăta guvernare Boc, anunţa că în loc de un drum expres se va face o autostradă Craiova-Piteşti, care se va intersecta cu autostrada Piteşti-Bucureşti.

Nu se va mai face drumul expres Craiova-Piteşti, care va deveni acum autostradă. Această autostradă va pleca de undeva din sudul Craiovei şi va străpunge undeva autostrada Piteşti-Bucureşti. Pentru această autostradă se vor face studii se specialitate, studii de traseu, pentru că aceste lucruri nu se pot face bătând din palme”, spunea Radu Berceanu în decembrie 2008. Lucrările la drumul expres Craiova-Piteşti ar fi trebuit să fie finalizate în 2010.

În ciuda acestei declaraţii de transformare a drumului expres în autostradă, la un an distanţă, CNADNR făcuse anunţul deciziei emiterii acordului de mediu pentru acest proiect. Datele sunt încă prezente pe site-ul vechi al CNADNR.

2013: Procedura pentru concesiune drum expres/autostradă, lansată

Proiectul a părut abandonat ceva vreme până când, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, în martie 2013, în timpul guvernării Ponta, a apărut un anunţ de concesiune numit „Contract de concesiune de lucrări publice privind proiectarea, construcţia, finanţarea, operarea şi întreţinerea Drumului Expres / Autostrada Craiova – Piteşti*, km 0+000 – km 121+185 *Opţiunea pentru varianta de drum expres sau varianta de autostrada va fi luată în urma etapei de dialog competitiv cu candidaţii preselectaţi”. Acesta avea o valoare estimată de 7.271.802.992 de lei fără TVA, în varianta în care se opta pentru construirea unei autostrăzi şi nu a unui drum expres, care ar fi fost mai ieftin. Contractul nu presupunea doar construcţia, ci şi proiectarea, operarea şi întreţinerea pe toată perioada concesiunii. Acesta ar fi trebuit să fie parteneriatul public privat despre care se tot vorbea peste tot. Pe atunci, în strategia proiectelor prioritare de autostrăzi până în 2018, apărea şi autostrada Craiova-Piteşti.

La un an şi jumătate de la această licitaţie, nu mai apăruse nimic nou. Mai puţin cele cinci asocieri de firme, care nu au fost publicate nici până acum în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, însă au fost date publicităţii în luna mai 2014: Obrascon Huarte Lain SA – OHL ZS SA, China Communications Construction Company – Dogus Insaat VE Ticaret AS – Egis Projects, Spedition UMB – Tehnostrade – Vectra Service, Strabag AG – Strabag SE – Vinci Construction Grands Projects – Vinci Construction Terassament – Aktor SA – Aktor Concessions SA (denumită Via Subcarpatica) şi Impregilo SpA – Salini SpA. Zvonurile de la acea vreme lăsau să se înţeleagă că cea de-a doua asociere, care avea ca lider o firmă chineză, va realiza acest proiect.

2014: „Vestea importantă pentru Craiova, Piteşti şi Slatina este că va fi autostradă Craiova-Slatina-Piteşti”

În octombrie 2014, vicepremierul Liviu Dragnea, care era şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, vine la Craiova şi declară ceva asemănător cu ceea ce spunea Radu Berceanu în urmă cu şase ani. Că nu mai există variantă între drum expres şi autostradă şi că în mod sigur, drumul care va lega Craiova de Piteşti va fi o autostradă.

Există un studiu de fezabilitate pentru un drum expres Craiova — Piteşti, dar el este trunchi principal în proiectul de autostradă, care este un drum expres extins. Vestea importantă pentru Craiova, Piteşti şi Slatina este că va fi autostradă Craiova-Slatina-Piteşti, realizat pe baza unui studiu de fezabilitate, care pleacă de la studiul de fezabilitate al drumului expres”, spunea, atunci Liviu Dragnea.

Important de explicat este diferenţa dintre aceste două categorii de drumuri. Autostrada este un drum proiectat şi construit special pentru traficul autovehiculelor, care este prevăzut, cu excepţia unor anumite puncte, sau în mod temporar, cu părţi carosabile de sine stătătoare pe ambele sensuri de circulaţie, separate una de cealalta de o fâşie de teren care nu este destinată traficului sau, în mod exceptional, prin alte mijloace. Aceasta nu intersectează la nivel niciun drum, fie linie de cale ferată sau de tramvai, fie cale pentru circulaţia pietonilor şi este semnalizată în mod special ca fiind o autostradă. Pe de altă parte, drumul expres este definit ca un drum rezervat pentru circulaţia autovehiculelor, accesibil numai dintr-un nod rutier sau o intersecţie semnalizată pe care, în mod expres, este interzisă oprirea şi parcarea pe partea (părţile) carosabilă (carosabile).

2015: „În maximum o lună primim de la Comisia Europeană şi acordul final, şi atunci putem să anunţăm şi câştigătorul”

Ajungem în aprilie 2015 când, prezent la Craiova pentru a pune piatra de temelie a cartierului de locuinţe început pe strada Caracal, prim-ministrul Victor Ponta declara că în maxim o lună va putea anunţa câştigătorul concesiunii pentru, mai nou, autostrada Craiova-Piteşti.

La autostrada Craiova-Piteşti a trebuit să întârziem cu procedura până se aprobă Masterplanul de Transport şi acum o să primim ultimele observaţii. Domnul ministru Ioan Rus m-a asigurat că în maximum o lună primim de la Comisia Europeană şi acordul final şi atunci putem să anunţăm şi câştigătorul. Avem mai multe companii care au participat, ele au fost evaluate, dar trebuie să fie în cadrul Masteplanului“, spunea, atunci premierul. Luna a trecut, însă, şi câştigătorul nu a fost anunţat. În Sistemul de Achiziţii Publice, procedura de concesionare era tot în aşteptare, ca din primele zile ale lansării sale, în martie 2013.

2015: 1,5 milioane de euro pentru noul studiu de fezabilitate

În noiembrie 2015, după tragedia de la Colectiv, guvernul Ponta şi-a depus mandatul, fiind înlocuit de guvernul tehnocrat.

În decembrie 2015, în bugetul de stat pentru 2016 a fost prevăzută o sumă de bani pentru realizarea unui nou studiu de fezabilitate pentru această autostradă. Era vorba despre 1,5 milioane euro. Deputatul Florentin Gust ceruse, printr-un amendament, ca la anul să se aloce 100 milioane de euro pentru începerea construirii autostrăzii, susţinând că aceasta poate fi realizată în trei ani, dacă primeşte finanţare.

Am făcut un pas important…Autostrada Craiova-Piteşti este pentru prima data prinsă în bugetul de stat. Este adevărat că sunt prinşi în buget doar banii pentru studiul de fezabilitate, dar este un pas important. Până în momentul de faţă nu exista nimic… doar un slogan pe care îl fluturau unii. Cu perseverenţă şi multă presiune, cred că vom face pasul să şi înceapă în 2016. Eu personal nu voi renunţa la acest obiectiv strategic pentru dezvoltarea regiunii.
Le mulţumesc în special parlamentarilor Constantin Dascălu, Mărinică Dincă, Vasile Popeangă, Mario Oprea şi Bălu Constantin care au susţinut în Comisia Buget-Finanţe realizarea acestui obiectiv. Doamne ajută!”, a spus Florentin Gust. La nivel local, Gust a organizat, periodic, proteste simbolice reunite sub sloganul „Oltenia vrea autostradă!”, pentru a trage un semnal de alarmă privind importanţa acestei autostrăzi, atât pentru oamenii obişnuiţi care parcurg acest drum, cât şi pentru investitorii din zonă, îndeosebi pentru Ford.

2016: „Nu au sursă de finanţare în momentul de faţă”

Facem un avans în 2016 când, într-un interviu acordat hotnews.ro, Cătălin Homor, directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, a declarat că nu există finanţare pentru Craiova-Piteşti.

Au rămas agăţate (Craiova-Piteşti şi încă un proiect – n.r.) pentru că nu au sursă de finanţare în momentul de faţă. Ambele proceduri de concesiune, de dialog competitiv, sunt suspendate. Și concesiunea intră pe deficitul bugetar, plafonat la nivelul României şi care nu poate fi depăşit”, spunea, atunci Homor.

Septembrie 2016: „Îmi face plăcere să vă confirm că licitaţia pentru autostrada Piteşti-Craiova va fi lansată pe 1 noiembrie”

Iată-ne ajunşi în septembrie 2016, când ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, vine la Craiova şi anunţă că pe 1 noiembrie va fi lansată licitaţia pentru studiul de fezabilitate al autostrăzii Craiova-Piteşti.

Am lucrat la o aliniere a nevoilor Ford şi a priorităţilor, iar astăzi am venit cu nişte răspunsuri concrete, nu numai pentru Ford, ci şi pentru Craiova, pentru Oltenia, pentru regiune. Mi-a făcut şi îmi face plăcere să vă confirm astăzi că licitaţia pentru autostrada Piteşti-Craiova va fi lansată pe 1 noiembrie şi prevede ca această autostradă să fie finalizată conform Masterplanului, în 2020. De asemenea, răspunzând nevoilor Ford, o să anticipăm lucrările la centurile ocolitoare Balş şi Slatina, care o să facă parte din autostradă. La centura Balş, din nou, licitaţia va începe pe 1 noiembrie. Interesanat este că CNADNR sau viitorul CNAIR şi-a asumat această lucrare în regie proprie şi din cauza aceasta va fi terminată într-un timp record de doi ani. Centura Slatina este puţin mai complicată datorită podului peste Olt, licitaţia va începe la 1 noiembrie, lucrarea va fi finalizată în 2019”, a spus Buşe, la Craiova. Autostrada ar urma să aibă o lungime de 124 kilometri, iar valoarea lucrărilor, care ar trebui finalizate în 2020, este estimată la 900 milioane euro.

1 noiembrie a trecut, autostrada nu a apărut. Interesant este că, într-un interviu acordat News.ro, Buşe ar fi înaintat un alt termen pentru lansarea licitaţiei.

În cazul construirii autostrăzii Craiova-Piteşti, licitaţia ar urma să fie lansată până în 7 noiembrie”, parafrazează cei de la News.ro.

Și această dată a trecut, iar studiul de fezabilitate nu a apărut în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice şi nici pe site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, fostă CNADNR. Analizând declaraţiile celorlalţi care au promis, vine greu de crezut că, de data aceasta, cineva îşi va întoarce capul şi către zona Olteniei.

Politica