joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Forţaţi să mănânce sendvişuri

 

Locatarii unui bloc din Craiova s-au trezit, vineri dimineaţa, fără gaze la aragaz. De atunci, aşteaptă o explicaţie pentru faptul că nu mai au cum să îşi încălzească mâncare. Mai mult, pe uşa blocului a fost pus un afiş prin care li se comunică faptul că trebuie să plătească circa 150 lei pentru întocmirea unui proiect, iar până atunci nu vor beneficia de gaze naturale.

Mai bine de jumătate dintre locatarii blocului D3, scara 1, din cartierul George Enescu, au rămas, de la sfârşitul săptămânii trecute, fără gaze la aragaz. Oamenii spun că cineva a venit şi a luat contorul de gaze pe timpul nopţii, iar a două zi, fără nicio explicaţie le-au fost înschişi robineţii din apartamente. Locatarii au apelat la Jurnalul Olteniei în speranţa că vor primi măcar lămuriri pentru situaţia în care se află.

„Au venit joi-noaptea şi au luat contorul, nu i-a văzut nimeni. Vineri dimineaţa au venit şi au închis robineţii în apartamente. Nu ne-au dat nicio explicaţie, au spus că nu au ce să ne facă şi că să ne descurcăm aşa pe weekend. Am încercat să vorbim cu cei de la asociaţie, dar nu au ştiut să ne dea nici număr de contact de la cei cu gazele. Noi ne-am descurcat am luat o butelie de la bunica, dar alţi vecini nu au avut de unde. Afişele le-au pus după ce ne-au lăsat fără gaze”, a spus Daniela Cîrlan, locatară a blocului D3.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nu la fel de norocoasă a fost vecina Danielei, care nu are o alternativă pentru prepararea mâncării.

„M-am trezit dimineaţa când să fac cafeaua că nu sunt gaze. Am crezut că e o defecţiune ceva şi or veni să o repare. Nu a venit nimeni. Am tot aşteptat. Pe seară am aflat că e luat şi ceasul şi închise şi gazele şi tot. Nu avem pe ce găti. Am un fierbător electric pentru cafea, dar cu mâncarea nu am cum să mă descurc. Mâncare rece, sendvişuri. Nu am fost anunţaţi, nu ne-a spus nimeni nimic”, spune femeia.

Pe unul dintre cele două afişe lipite pe uşa blocului, despre care Daniela Cîrlan a declarat că au apărut după oprirea gazelor, scrie că în data de 31.10.2016, la ora 9 va fi efectuată verificarea periodică a instalaţiei de gaz, fapt pentru care fiecare locatar trebuie să aştepte acasă pregătit cu 35 lei. Pe acest afiş sunt trecute unele numere de telefon. La unul dintre acestea a răspuns un domn care a spus scurt şi sec că „apartamentul 9 ştie” de ce oamenii au fost lăsaţi fără gaze la aragaz.

Un alt afiş îi înştiinţează pe locatarii blocului care nu au centrale de apartament trebuie să se prezinte la asociaţie de proprietari cu suma de „35 lei+80 lei”  pentru a se face „proiectul de gaze şi a se pune în apartamente detectorul de gaze”. Mai mult, oamenii sunt înştiinţaţi că nu va fi reluată furnizarea gazelor naturale până la întocmirea proiectului.

O bătrână povesteşte că are o pensie de 600 lei şi nu îşi permite să achite integral toată suma cerută: “Doamne, da’ ce e asta domne? Trebuie să cumpărăm ceas. Da’ atât de mult… un milion cinci sute de familie… Ce înseamnă atâta?”.

Un alt locatar spune că a sunat şi la Poliţie când a văzut că lipseşte contorul, dar că Poliţia a considerat că nu este un abuz: „Sunt gaze de când s-a făcut blocul, ce atunci nu au avut proiect? De ce s-a ridicat numai la scara noastră? Preşedinta, Ganea Violeta stă la scara vecină. Nu are nicio treabă. Contabila stă cu noi în bloc şi nu a vrut să ne spună nimic. M-a înjurat. Sunt oameni în vârstă în bloc, copii… Nu au spus nimic înainte să fie lumea pregătită”.

Oamenii mai spun că nu ştiu dacă la ridicarea contorului s-a făcut citirea consumului şi nici dacă s-a întocmit un proces-verbal, aşa că acum se tem să nu le fie încărcate facturile. În plus, consideră că ar fi trebuit să aibă posibilitatea să plătească sumele cerute eşalonat.

„Poate unii dintre vecini chiar nu au în momentul ăsta un milion în casă”, spun ei.

Unii dintre locatari ar fi „înţeles” că ar fi fost probleme în apartamentul unei vecine: „La etajul 2 am înţeles, e o doamnă în vârstă, că ar fi semnalat că este miros de gaze şi au găsit o gaură în ţeava ei de gaze, dar nu ştim mai multe”.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, insituţie către care sunt direcţionate, de regulă, astfel de apeluri, nu a primit însă nicio sesizare în acest sens.

Am încercat să luăm legătura şi cu reprezentanţi ai Asociaţiei şi Distrigaz, însă, până la închiderea ediţiei, nu au putut fi contactaţi.

 

Politica