joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Întreg cartierul chinezesc are voie să fie gata până în 2020

Consilierii locali ai Craiovei au votat, joi, în unanimitate, prelungirea cu trei ani a termenului iniţial asumat pentru construirea celor 250 de locuinţe prioritare din cartierul chinezesc de pe strada Caracal. Este vorba despre locuinţele MApN care nu vor fi gata, aşa cum fusese stabilit iniţial, în luna ianuarie, aşa cum Jurnalul Olteniei anticipa încă de la începutul lui octombrie. Opoziţia a considerat acest fapt unul ruşinos, spunând că ar trebui încheiat contractul cu Shandong Ningjian Construction Group şi reluate licitaţiile. În apărare, viceprimarul Genoiu a spus că MApN a cerut această prelungire, omiţând însă să spună că ministerul a constatat că nu s-au onorat termenele asumate de autoritatea locală şi de aceea a cerut prelungirea.

Discuţii în şedinţa consiliului local al Craiovei pe tema cartierului de locuinţe, realizat de concesionarul Shandong Ningjian Construction Group. Primăria Craiova le-a propus consilierilor să voteze prelungirea termenului de finalizare a celor 250 de locuinţe care ar fi trebuit terminate prioritar, pentru personalul MApN, conform hotărârii de guvern de transmitere a terenului.

Consilierul PNL Marian Vasile a spus că aceasta este o situaţie ruşinoasă şi a cerut schimbarea termenului de finalizare scris pe bannerele de pe gardul şantierului de la cartierul de locuinţe.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Din păcate, suntem astăzi puşi într-o situaţie extrem de ruşinoasă. Astăzi suntem puşi să votăm prelungirea construcţiei cartierului chinezesc cu încă trei ani. Vă daţi seama că şi noi, consilierii PNL, va trebui să votăm acest lucru. Practic, MApN ne-a dat nouă acest teren cu obligaţia de a construi nişte locuinţe pentru militari. Am avut un anumit termen de execuţie care, uite, acum, a expirat. Suntem nevoiţi, cu umilinţă, să cerem prelungirea acestui termen cu încă trei ani. Nu ne-am onorat obligaţiile faţă de MApN, dar mai important, nu ne-am onorat obligaţiile faţă de cetăţenii Craiovei. Am ajuns într-o situaţie ruşinoasă atât noi, cât mai ales doamna primar şi este păcat că a ajuns în această situaţie ruşinoasă, în care să-şi pună poza pe garduri şi să pună termen de finalizare 2016. După ce noi vom vota acest punct pe ordinea de zi vă rog, de urgenţă, să schimbaţi de pe gardurile acestui cartier termenul de finalizare, pentru că astăzi îl prelungim cu trei ani. Să puneţi 2019”,a spus consilierul PNL.

 

Vasile: „Să organizăm o licitaţie cu aceleaşi condiţii pe care le-a avut şi firma chineză, dar să lotizăm”

Acesta a mai propus ca relaţia contractuală cu firma chineză să înceteze şi să fie reluate licitaţiile, iar pe partea de construcţie, blocurile să fie licitate pe loturi, pentru a nu exista probleme în execuţie.

„Faptul că această firmă nu are capacitate tehnico-economică am văzut toţi craiovenii: cei cinci-şase muncitori, dacă erau, când erau. În concluzie, pentru a nu mai ajunge din nou în acestă situaţie ruşinoasă, noi trebuie să încheiem lucrările cu această firmă, Shandong sau cum se cheamă, din China, pentru că nimeni nu ne garantează că, dacă le prelungim autorizaţia cu un an, vor realiza de zece ori mai mult decât au realizat în doi ani şi riscăm să ajungem în aceeaşi situaţie. Propunerea noastră, a PNL, este să organizăm o licitaţie cu aceleaşi condiţii pe care le-a avut şi firma chineză, dar să lotizăm. Cele 10-12 blocuri să le împărţim în 10-12 loturi, să oferim aceleaşi condiţii firmelor craiovene, care se pot asocia, care pot participa singure. Trag acest semnal de alarmă pentru că mai sunt câteva zeci de zile şi se prelungeşte sau nu autorizaţia de construcţie. Dacă prelungim autorizaţia de construcţie acestei firme care nu are capacitatea, şi nu e prima dată când o spun, riscăm să prelungim boala cu un an. Dacă este să cuantificăm, nu cred că s-a lucrat în doi ani mai mult de zece la sută. Haideţi să luăm o decizie în al 13-lea ceas, astfel încât să lucreze firme care au capacitatea tehnico-economică şi să lotizăm”, a conchis Marian Vasile.

 

MApN a solicitat prelungirea, dar din vina autorităţilor locale

Viceprimarul Craiovei, Mihail Genoiu, i-a răspuns consilierului spunând că nu primăria a cerut această prelungire de termen, ci MApN, omiţând, însă, să spună că ministerul a făcut această solicitare văzând că nu s-au îndeplinit obligaţiile asumate de municipalitate.

„Hotărârea de guvern prin care s-a cedat terenul de la MApN către Primăria Craiova pentru construirea acestui cartier a avut două termene: unul pentru realizarea construcţiilor şi unul pentru realizarea primelor 250 de locuinţe, care, în mod prioritar, trebuie să meargă către angajaţii MApN. Solicitarea de modificare a celor două termene în sensul de a le duce la nivelul de maxim pe care îl are întregul cartier a venit din partea MApN şi asta votăm noi astăzi: termenul pentru 250 de locuinţe”, a spus Genoiu.

Documentele ataşate proiectului de hotărâre arată, ce-i drept, că MApN a făcut această solicitare.

„Având în vedere că la data de 15.01.2017 se împlineşte termenul prevăzut la art. 3 din HG nr. 1.052/2013, fără a fi îndeplinită obligaţia asumată de autoritatea publică locală prin hotărârile proprii şi prevăzută în actul normativ, se impune prelungirea termenului prin completarea HG nr. 1.052/2013, în baza unui proiect de act normativ ce va fi iniţiat de Ministerul Apărării Naţionale, în baza solicitării Consiliului Local al Municipiului Craiova. Pentru a putea fi iniţiat proiectul de act normativ, este necesară adoptarea unei hotărâri de către consiliul local”, se arată în solicitarea MApN transmisă Primăriei Craiova.

 

Genoiu: „Nu putem să negăm faptul că firma chineză a avut şi are nişte probleme”

Pe de altă parte, răspunzând şi propunerii consilierului Vasile care a propus noi licitaţii pentru proiect, Genoiu a spus că asta ar fi destul de complicat în situaţia şi contextul date.

„Faţă de ceea ce a spus domnul consilier Vasile, nu putem să negăm faptul că firma chineză a avut şi are nişte probleme, în sensul de a nu respecta termene, în sensul în care s-a împotmolit în finanţarea acestui cartier, dar, pe de altă parte, să nu uităm două lucruri: că firma chineză are o garanţie depusă la Primăria Craiova, substanţială, care este la dispoziţia noastră pentru nefinalizarea acestui proiect şi, pe de altă parte, contractul prevede ca dacă relaţia se încheie înainte de finalizarea construcţiilor, şi contractul se reziliază, tot ceea ce este construit în stadiul respectiv intră în patrimoniul primăriei. Din acest moment, noi trebuie să ne gândim foarte serios ce urmează, o scoatere la licitaţie în forma iniţială este aproape imposibilă, pentru că a fost una pentru concesionarea unui teren. La ora aceasta, preluând construcţiile de la firma chineză, deja discutăm de construcţii, va trebui să găsim forma juridică în situaţia în care nu aduc garanţii în finalizarea acestui proiect. Vizavi de autorizaţia de construcţie, este şi asta o realitate. Ea expiră în 26 ianuarie 2017. Probabil că se va solicita prelungirea ei, dar prelungirea sau neprelungirea autorizaţiei este o problemă de urbanism. Nu poate fi influenţată de derularea contractului de concesiune. Sunt două lucruri care, juridic, se despart, şi vor trebui analizate separat. O să le solicităm departamentelor Patrimoniu, Urbanism, Juridic, să analizeze cu maxim de exigenţă acest contract, pentru a nu mai avea niciun fel de risc în derularea lui”, a conchis viceprimarul.

 

Cartierul de locuinţe, în termene

Conform HG 1.052/2013, „după preluare, imobilul transmis potrivit alin. (1) se va utiliza în vederea construirii de locuinţe, într-un termen de cel mult 6 ani de la data preluării acestuia, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 566/2013, modificată şi completată prin Hotărârea nr. 667/2013. (…) Consiliul Local al Municipiului Craiova se obligă potrivit hotărârilor acestuia, prevăzute la art. 2 alin. (2), să pună la dispoziţia Ministerului Apărării Naţionale un număr de 250 de unităţi locative, din totalul locuinţelor realizate pe terenul imobilului prevăzut la art. 1, în vederea cumpărării de către personalul Ministerului Apărării Naţionale, în condiţiile legii, în termen de maximum 3 ani de la data preluării acestuia”.

Terenul de la MApN a fost preluat de Primăria Craiova printr-un protocol care datează din luna ianuarie 2014. Ulterior, s-a demarat procedura de concesionare a terenului, care a fost câştigată de societatea Shandong Ningjian Construction Group. Lucrările propriu-zise la cartierul chinezesc au demarat în luna martie 2015 şi au fost sistate pentru mai multe luni, din cauza problemelor financiare ale firmei.

Consilierii locali au votat în unanimitate acest proiect, care va merge la MApN împreună cu documente care să justifice întârzierile care au dus la această situaţie. Urmează, apoi, ca hotărârea de guvern să fie modificată, iar termenul pentru predarea celor 250 de locuinţe pentru MApN, prelungit.

Politica