Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Încă 20 de zile, cel puţin, fără căldură

Publicat

pe

Severinul rămâne în continuare în frig. Licitaţia privind desemnarea operatorului centralei Halânga va fi contestată de firma care nu câştigase. Este vorba de Alpha Ground Solutions firmă care, până la urmă, este responsabilă şi pentru faptul că până la această dată severinenii nu primesc agent termic. Această societate este cea care construieşte centrala pe gaz şi care nu a reuşit, aşa cum promisese, să termine lucrarea. Acum ar vrea şi operarea Termo Halânga. Și cum câştigător al licitaţiei a fost declarat o altă firmă. Alpha Ground va depune contestaţie.

Serviciul Public de Alimentare cu Energie Termică (SPAET) din cadrul Primăriei Drobeta Turnu Severin a primit deja din partea firmei Alfa Ground Solutions SRL o plângere prealabilă în care se solicită remedierea unor deficienţe la procedura de notificare.
“Urmăm calea legală. Au termen cinci zile să depună şi contestaţia. Încă 20 de zile cel puţin nu vom putea furniza agent termic. Ei efectiv trag de timp. Au depus plângerea aceea chiar în ultima zi, e clar că nu vor să ajute” a precizat, pentru Jurnalul Olteniei, primarul Severinului, Marius Screciu.

Licitaţia a fost câştigată de firma Elsaco din Botoşani.