sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Daniel Petrescu, avansat la gradul de general al Brigăzii 2 Infanterie „Rovine”

Participarea la teatrele de operaţii, prezenţa în poligoanele de instrucţie, pregătirea în instituţiile de învăţământ din ţară şi străinătate, lucrul în slujba ţării la un comandament strategic al NATO, l-au propulsat pe Comandantul Brigăzii 2 Infanterie Rovine, generalul de brigadă Daniel Petrescu, pe cele mai înalte trepte ale succesului, în domeniul Apărării Naţionale. Joi, 27 octombrie, a avut loc ceremonia de avansare a colonelului Daniel Petrescu, la gradul de general de brigadă.

Prezent la ceremonie, generalul maior doctor Petrică Lucian Foca, a dat citire Decretului prezidenţial de acordare a gradului de general de brigadă, comandantului Brigăzii 2 Infanterie „Rovine”: “În temeiul prevederilor articolului 94 litera b şi ale articolului 100 din Constituţia României, ale legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu modificările şi completările ulterioare precum şi ale Legii nr.415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului de Apărare a Țării cu modificările ulterioare, având în vedere propunerea Ministrului Apărării Naţionale şi Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării numărul 154/2016, preşedintele Românie decretează: “Domnului colonel Petrescu Daniel i se acordă gradul de general de brigadă cu o stea. Semnează preşedintele României, Klaus Iohannis”, a spus generalul maior doctor Petrică Lucian Foca.

Generalul Petrică Lucian Foca a rememorat evenimentele la care a participat alături de Daniel Petrescu în misiuni, teatre de operaţii, dar şi în poligoane în ţară şi peste hotare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Îl cunosc de prea multă vreme pe domnul general de brigadă Petrescu ca să nu pot să spun că este astăzi într-un moment în care este prezentat în faţa dumneavoastră, gradul i s-a acordat de către preşedinte pe 25octombrie, de Ziua Armatei, dar conform regulamentului aşa se procedează. Doresc să spun că domnul colonel Petrescu merită pe deplin această primă stea şi îmi amintesc foarte bine că atunci când a luat în primire comanda şi drapelul marii unităţi, a spus câteva cuvinte ale marelui nostru Brâncuşi :”Trebuie să urci necontenit dacă vrei să vezi foarte departe”. Este perfect adevărat şi dorec ca aceste cuvinte să-l însoţească şi de acum înainte, iar dumneavoastră să-i acordaţi întregul sprijin pentru ca dânsul să poată urca pe toate treptele ierarhiei militare, aşa cum au mai făcut-o şi alţi comandanţi ai dumneavoastră, în trecut, pentru că merită din orice punct de vedere. A executat misiuni în toate teatrele de operaţii, eu m-am întâlnit cu dumnealui în Irak, într-o misiune la care a participat, apoi pe la nişte inundaţii, dar şi în alte situaţii, în poligoane în ţară şi în străinătate. Îi doresc mult succes, viaţă cât mai frumoasă în funcţiile şi în calitatea pe care o are în acest moment , să se bucure împreună cu familia, împreună cu camarazii, împreună cu dumneavoastră şi sper din toată inima să ne întâlnim cât mai curând la astfel de evenimente. Succes dumneavoastră şi marii unităţi pe care cu onoare o comandaţi”, mai spus Petrică Lucian Foca.

La ceremonie a participat şi prefectul judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, ocazie cu care a declarat: “Sunt onorat să particip la acest eveniment important în viaţa unităţii dumneavoastră, este pentru a doua oară în mandatul meu de prefect când particip la un astfel de eveniment. Am fost şi când domnul general Blaiu a primit acest grad. Cred că în scurta perioadă de când este la comanda unităţii domnul general Petrescu, cu instituţia prefectului a fost o bună colaborare şi sunt convins că vom avea o colaborare bună în continuare. Eu îi doresc ca în judeţul Dolj să se simtă foarte bine şi să aibă de aici în continuare o carieră strălucită. Vă reamintesc că zona aceasta a dat foarte mulţi conducători ai Armatei Române”, a declarat Nicolae Sorin Răducan, prefectul judeţului Dolj.

Generalul de brigadă Daniel Petrescu a declarat că se simte onorat de gradul de general, iar la asta contribuie şi faptul că se află la Craiova, un oraş de care se simte profound legat.

“Trăiesc întradevăr un moment emoţionant, sunt onorat cu gradul de general de brigadă al Armatei Române, într-un punct al carierei mele care până acum s-a împărţit aproape egal între participarea între teatrele de operaţii, prezenţa în poligoanele de instrucţie, în taberele de instruire şi aplicaţii, pregătirea în instituţiile de învăţământ din ţară şi străinătate, lucrul în slujba ţării la un comandament strategic al NATO şi acţiunea la comanda unităţilor şi în statele majore. Sunt bucuros că acest eveniment este legat şi va rămâne legat de prezenţa mea la comanda Brigăzii 2 Infanterie Rovine. Sentimental, va rămâne pentru mine un simbol al activităţii pe care o desfăşor împreună cu dumenavoastră, în Craiova, un oraş în care am fost foarte bine primit, un oraş de care mă simt deja legat, un loc în care îmi încep cu plăcere fiecare zi de lucru”, a spus Comandantul Brigăzii 2 Infanterie Rovine, generalul de brigadă Daniel Petrescu.

 

 

Politica