vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

UPDATE/Poștașii din Dolj au întrerupt lucrul

Protestul poştaşilor continua vineri. În Craiova se distribuie până la prânz pensii şi ajutoare sociale. Nu însă şi în judeţ.

„Nu pleacă cu nicio scrisoare, niciun ziar, colet, nimic. Doar pensiile, din solidaritate cu pensionarii, mai ales că era şi ultima zi din lună cu achitarea pensiilor. La 12.30 se vor întoarce şi vor continua acţiunea de protest. În judeţ nu putem nici măcar pensiile să le distribuim întrucât şoferii din tranzit au refuzat categoric să plece pe traseu până la soluţionarea revendicărilor”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Titi Roman, liderul Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, filiala Dolj.

Poştaşii vor relua lucrul numai după ce vor semna un act adiţional la contractul de muncă prin care să primească 200 lei în plus la salariu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 


Poștașii din județul Dolj au întrerupt, joi dimineață, lucrul. Astfel de proteste spontane au loc în mai multe județe din țară.

Poștașii au intrat practic în grevă generală și spun că nu vor mai munci până ce nu vor semna un act adițional la contractul de muncă privind majorarea salariilor cu 200 lei.

Din Punctul de Tranzit Gara Craiova dimineață nu a mai plecat nicio mașină pe traseu și nici factorii poștali nu au livrat corespondența.

Pe această cale ne cerem scuze abonaților „Jurnalul Olteniei” care nu au primit astăzi ziarul. Sperăm ca situația să fie deblocată cât mai curând.

Politica