vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

LUPTE LIBERE/Oltenii au cucerit şapte medalii pentru România, la Balcaniadă

Lupătorii de la cluburile din Oltenia au urcat de mai multe ori pe podium la Campionatul Balcanic de lupte libere, greco-romane şi feminine pentru juniori

breazu si barbulescuDesfăşurată la Craiova, Balcaniada de lupte rezervată juniorilor a adus şapte medalii pentru cluburile din Oltenia care au avut sportivi calificaţi în competiţie. Astfel, aflate în dublă legitimare cu CSM şi LPS Petrache Trişcu Craiova, Ștefania Priceputu (44 kg) şi Daniela Vârban (48 kg) au luat argintul, la fel ca Alexandra Anghel (63 kg), de la CSU Craiova. De la clubul universitar, în întrecerea băieţilor, a mai obţinut bronzul Sergiu Constantin în limitele categoriei 55 kg.

Competiţia a fost una de calitate. Ne bucurăm că am reuşit să o organizăm în Craiova, şi că sportivii noştri au urcat pe podium. Cred că am fi putut totuşi obţine şi un titlu balcanic, dar orice medalie este importantă. Au fost lupte intens disputate în Polivalentă, cu toţii îşi doreau să urce pe podium şi dorinţa asta a ridicat nivelul meciurilor. Mulţumim celor care s-au implicat în organizare, partenerilor care au făcut posibilă desfăşurarea acestei întreceri în Craiova şi federaţiei pentru că a avut încredere în noi să organizăm această competiţie balcanică aici”, a declarat Petre Banciu, antrenorul secţiei de lupte a CSM Craiova. Clubul cu cele mai multe medalii a fost însă CSM Drobeta, care a punctat prin Denisa Breazu (48 kg), Mihaela Bărbulescu (55 kg) şi Larisa Niţu (72 kg). Toate cele trei severinence au obţinut bronzul la categoriile respective de greutate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Surpriza a venit din partea Denisei Breazu, care a prins podiumul, deşi e născută în anul 1999, la fel ca Niţu de altfel. Mă aşteptam mai mult de la Mihaela Bărbulescu, care are 18 ani, dar pot să spun că sunt mulţumit cu cele trei medalii. Suntem singurul club din România care a avut trei sportive pe podium. Per total, delegaţia ţării nostre a obţinut o medalie de aur, 3 de argint şi 6 de bronz. Turcia a avut cele mai multe campioane balcanice”, a spus antrenorul severinean Marin Dobrescu. CSM Drobeta a mai avut-o în concurs pe Roxana Dinică, clasată pe locul al V-lea în limitele categoriei 67 kg. Duminică, în ultima zi a competiţiei, au avut loc întrecerile pe echipe ale Campionatului Balcanic de Juniori, unde România s-a clasat pe primul loc la lupte greco-romane, pe locul trei la lupte feminine şi pe locul patru la lupte libere băieţi.

Mircea OGLINDOIU, Cosmin LENGYEL-IONESCU

Politica